Vineri, 2 martie, de la ora 18.00, are loc lansarea cărții „Trei săptămâni, cu trei copii”, de Iulia Cruț. Gazdă va fi Librăria Cărturești Verona ( Str. Arthur Verona 13-15, București), iar printre invitați se numără Iulia Cruț și Elena Iamandi Gheoculescu.
Copiii sunt cei mai fini cititori de suflete şi ne împing să punem în practică ceea ce ştim. Nu ne dau voie să fim altfel decât noi înşine, cu nonşalanţă fiindu-ne oglinzi.
O felie din viaţa reală, trăită cu trei copii, devine o rampă de lansare pentru câteva concluzii care, fără a fi reţete universal valabile, sunt o invitaţie la a ne pune în locul copiilor şi în mijlocul lor.
O dată ce ne dăm jos armurile de adulţi şi păşim în lumea lor cu curiozitate şi cu inima deschisă, copiii ne învaţă tot ce am avea de înţeles despre lumea asta: joaca şi iubirea, trăite în tot ceea ce fac.
Fiecare părinte, din fiecare generație, și-a dorit „mai binele“ pentru copiii lui. Fiecare generație s-a bazat, la un moment dat, pe un curent anume în educația copiilor, în ceea ce azi se cheamă parenting.
Pe ici, pe colo, în toate timpurile, au fost și părinți care nu au fost la cursuri, nu au citit, nu și-au întrebat prietenii despre „cum să le bage mințile-n cap“ odraslelor. Unii, mai mulți decât cunoaștem, au crescut Oameni, au crescut oameni fericiți, sau oameni care au știut cum să caute fericirea, liniștea cea mult dorită.
Iulia Cruț
Cât de complicat este să te descurci cu un copil… Și cât de enervant uneori!… Și cât de epuizant!… Dar și cât de mare este recompensa primită, ca părinte, ca educator!
Într-o lume în care performanța, productivitatea și poziționarea față de ceilalți au devenit reguli nescrise, putem păstra lucrurile într-o zonă a firescului? Ne putem adapta la nevoile copilului și nu la nevoile noastre?
Vlad T. Popescu
Ce v-a determinat să porniți pe calea evoluției spirituale?
Sentimentul de neputință, suferința au fost primele ”șuturi în fund” pentru pași înainte.
Și nici nu știam atunci, la început, că este cazul ca eu să evoluez, căutam un balsam pentru sufletul meu, căutam să-mi răspund la un milion de ”de ce-uri” ca și cum înțelegând mental aș fi putut accepta.În zbuciumul meu mi-a căzut în mână Curajul, una din cărțile lui Osho. A fost un prim pansament, dar și cartea care mi-a deschis ochii de după un văl.
Urma să înțeleg pe parcurs că evoluția înseamnă că undeva, pe drum, te mai vindeci de câte ceva și descoperi că unele praguri presupun și să te expui la alte suferințe, doar că acceptate fiind ele nu mai sunt așa de grele. Ca să fac și o glumă adevărată: e o suferință să trebuiască să-mi depășesc lenea de multe ori. De asta mi-a plăcut să aud că Reiki este o cale de evoluție spirituală pentru oamenii inteligenți și leneși…
Dacă ați avut o astfel de experiență, cum ați descrie diferențele între maeștrii, profesorii, formatorii români și străini?
Am avut experiențe și cu maeștri/formatori străini. Nu am simțit diferențe pe care să le consider importante, fiecare a contribuit cumva la creșterea mea. Dar sigur a contat cursul la care formatorul a fost foarte deschis, foarte dornic să dea tot ce știe. Iar asta nu cred că ține de a fi român sau străin. Poate a existat la mine o diferență în deschidere, sigur am fost la unele cursuri la care maestrul/formatorul fusese deja investit de mine cu încredere și la altele la care am fost reticentă. Uneori ”autoprofeția” s-a împlinit, alteori nu.
Care este tehnica, școala cea mai dragă dintre toate cele pe care le cunoașteți și le practicați?
Meditația – prin desen conștient, prin Reiki sau pur și simplu respirat conștient.
Uneori am chef de joacă și atunci desenez. Mandalele îmi fac mai ușor accesul la mine însămi, mă și relaxează și sunt un mix de culoare de care am nevoie. În momentele când desenez timpul se comprimă și se dilată și sunt mai prezentă. Așa că mi-e mai ușor să stau de vorbă cu mine, mă ascult.
Reiki este forma cea mai dragă mie și pentru mine și pentru clienții mei, pentru familia mea. E blândețea de care avem atâta nevoie în viața noastră.
Iar pe parcursul unei zile, de mai multe ori, mă opresc pur și simplu să observ cum respir, ce simt. Mă opresc și ca să respir într-un anumit fel când am nevoie să fac liniște înăuntru.
Îmi plac lucrurile simple, așa s-au cernut aceste tehnici de prin multe altele posibile.
Care este cel mai important moment din evoluția dumneavoastră spirituală?
O tabără din 2013 – cum să spun în cuvinte cum e când simți că faci parte din Întreg?…
Purtam din copilărie un dor după această stare, nu știu câți ani să fi avut exact, cert este că nu ajungeam decât până la sertarul din mijloc al biroului din camera mea. Am în minte imaginea acelui sertar, iar eu stând pe jos în fața lui. Mult timp, să fi fost zile, să fi fost săptămâni, aveam în cap niște întrebări: ”Cum adică «eu», «el», «ea»?” Nu înțelegeam deloc de ce suntem numiți diferit. Nu înțelegeam adulții care păreau să ne fi pus nume diferite. Mie îmi era clar că așa cum sunt eu este și celălalt, că suntem ca o aceeași ”chestie”. Și mi-am amintit mereu și starea de adâncă disperare din momentul în care am perceput separarea, eu și ceilalți. Și m-am așezat cu fruntea pe acel al doilea sertar.
Considerați că evoluția spirituală este accesibilă și potrivită oricui?
Sigur că da, oricui. Momentul și metoda pot fi diferite, de evoluție oricum ”nu scapă nimeni” de tot. Putem fenta, ne putem preface, dar într-o zi sufletul tot cere. Sinele tot ne bate la cap.
Care este sfatul cel mai important pe care-l dați elevilor dumneavoastră?
Am spus de multe ori că un pic de disciplină nu a stricat nimănui. Și este un sfat pe care și eu l-am încălcat cu mine…
Am spus de multe ori că practica e mult mai bună decât o mie de cuvinte. Și am încălcat și asta uneori.
Rămân la sfatul pe care mi-l dau și mie și la care mă tot întorc: un pic de joacă, hai, prea tare ne luăm în serios! Și eu tare am senzația că Dumnezeu ne-a dat un puzzle și ne privește amuzat cum unii stăm tot timpul încruntați în încercarea de a-l rezolva.
Născută pe 19 septembrie 1974, la Roman, Iulia Cruț este absolventă a Facultății de Psihologie din cadrul Universității Al.I. Cuza din Iași.
Formarea ca psihoterapeut, cu specializare în hipnoză clinică și terapie ericksoniană, este completată, ca parte a dezvoltării personale, de practica meditației, a tehnicilor de mindfulness, Reiki, Qi-Gong, tehnici de eliberare emoțională.
Până în anul 2012 lucrează ca manager, atunci își începe și modelarea ca trainer și coach, un preambul la ceea ce avea să urmeze.
Cu prilejul participării la un curs de scriere creativă, susținut în 2012 de Vlad T. Popescu, începe să scrie, la început articole scurte, desprinse din realitatea proprie sau inspirate de oamenii cu care intră în contact.
Începând din 2012, practică psihoterapia și terapii complementare, pentru copii și adulți.
Susține cursuri de dezvoltare personală și terapie de grup, autocunoaștere, meditație și tehnici de mindfulness, ateliere de parenting și conferințe dedicate evoluției personale.
Copiilor le dedică proiecte speciale de-a lungul timpului, de la proiecte de public speaking ca Școala Voinicilor, împreună cu Maura Anghel, la grupuri de dezvoltare personală ca Rubik Club, un proiect dezvoltat îmreună cu psih. Roxana Mihăilă și grupuri de pregătire psihoemoțională pentru concursuri.
Autoare a cărților Trei săptămâni cu trei copii, prima ediție la editura Acum Info, 2015, Mandale vinecătoare, împreună cu Valentina Stănescu, editura Meditative Arts, 2016, Cum să nu ucizi joaca. Destine împlinite și vocație, editura Meditative Arts, 2016
Pe site-urile personale www.sanando.ro și www.jocdecopil.ro se regăsesc articole utile evoluției, educației cât și înregistrări ale emisiunilor TV la care a participat.