Carmina, fiica lui Liviu Vârciu, a surprins cu o schimbare de look
Carmina, fiica lui Liviu Vârciu, a surprins pe toată lumea cu o schimbare de look radicală. Tânăra a ales o transformare îndrăzneață și, în loc să meargă la un salon de înfrumusețare, și-a făcut curaj și a realizat totul singură, acasă. Carmina și-a documentat întregul proces, oferindu-le urmăritorilor săi o privire din culise asupra fiecărui pas, pentru ca aceștia să vadă cum s-a desfășurat totul.
„În ultimul timp, m-am plictisit de nuanța părului meu. După cum vedeți, nu mai are niciun Dumnezeu, așa că astăzi ne vopsim. O să fie prima dată când mă vopsesc singură acasă”, a spus Carmina pe Instagram.
Decizia de a deveni brunetă s-a dovedit a fi una inspirată, noua nuanță potrivindu-i-se de minune. Rezultatul final a fost foarte apreciat de fani, care nu au ezitat să-i transmită complimente și să o încurajeze pentru îndrăzneala de care a dat dovadă.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 13
Carmina Vârciu își câștigă singură banii
Liviu Vârciu și fiica lui au o relație apropiată, iar recent prezentatorul TV a făcut niște declarații care, conform fiicei sale, au fost interpretate greșit. Ea a subliniat că își câștigă singură banii alături de iubitul ei, cu care a înființat o afacere.
Într-un videoclip postat pe TikTok, fiica lui Liviu Vârciu a menționat că a observat numeroase reacții apărute după declarațiile tatălui ei, motiv pentru care a dorit să clarifice situația. Carmina a afirmat că nu mai depinde financiar de părinți, deoarece muncește de câțiva ani. Ea are și o afacere împreună cu iubitul ei și susține că totul merge ca pe roate.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 7 / 13
„În primul rând, o să încep cu faza aia cu „Nu mai credeți tot ce vedeți pe Internet pentru că nu este ok” (…) Eu îmi câștig banii singură de mult timp, am o afacere împreună cu prietenul meu de mult timp, care merge foarte bine. Sunt creator de conținut, am diverse campanii și trei la mână, nu înțeleg de unde până unde ar fi problema oricui dacă le-aș cere și în momentul de față bani părinților mei. Nu le cer, stați liniștiți, muncesc, nu stau pe TikTok toată ziua, de asta nici nu am timp uneori să postez, de aia nici nu sunt atât de activă pentru că nu îmi permite timpul, nu am timpul necesar. Am foarte multe chestii de făcut, am o grămadă de proiecte de rezolvat, nu-mi arde mie să frec menta pe TikTok”, a declarat fiica lui Liviu Vârciu.
Sursa Foto: Instagram
Citește și: