Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri / Televiziune

Carmen Trandafir, Anca Neacșu, Daniel Max Dragomir și Alex Florea sunt invitații de sâmbătă la „FANtastic Show”

de Redactia Tvmania

Meciul fantastic al acestei veri dintre Andrei Ștefănescu și Liviu Vârciu continuă sâmbătă, 8 iulie, de la ora 20.30, la Antena 1. De data aceasta, la “FANtastic Show”, Liviu va intra “în teren” împreună cu Anca Neacșu și Alex Florea, în timp ce Andrei promite să-și ia revanșa după înfrângerea de săptămâna trecută, alături de Carmen Trandafir și Daniel Max Dragomir. Fantasticii Zuza și Neluțu, alias Paula Chirilă și Pepe, vor juriza, ca de obicei, întrecerea acestei seri, iar Florin Ristei o va “arbitra”. După primele ediții ale campionatului fantastic al verii, scorul meciului dintre Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu este de 2 la 1 pentru Liviu.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 8

Cele zece probe, una mai haioasă decât alta, le va da din nou ocazia concurenților și căpitanilor lor să-și demonstreze îndemânarea, talentul artistic și spiritul de echipă, să-și testeze memoria și să-și folosească simțul umorului. Vârciu, Andrei & Co vor trebui să identifice obiectele care le vor fi puse la dispoziție la proba “Invenții neobișnuite”, să-și testeze cultura generală la proba “Fișa de artist”, să joace un “Mini-fotbal” mai puțin obișnuit ori să manevreze rapid și delicat ouăle crude din “Coșul cu ouă”. Cei doi căpitani de echipă, Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu, vor fi, de asemenea, protagoniștii unei probe în premieră, “Chirițele”, pe care vor trebui să o execute îmbrăcați în rochii cu crinoline.

Care sunt celelalte probe ale ediției, dar și cine va reuși să câștige competiția serii, telespectatorii Antenei 1 vor vedea sâmbătă, 8 iulie, de la ora 20.30, numai la “FANtastic Show”.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te