Următorul film în care va juca Carmen Tănase nu va fi difuzat de posturile de televiziune şi nici nu va rula în cinematografe. Actriţa va interpreta rolul unei rusoaice, care are probleme cu alcoolul, în scurt-metrajul regizat de fiul ei, Tudor Parhon, pentru a-şi susţine examenul de licenţă la Universitatea SAE din Amsterdam. „Ideea scenariului îi aparţine lui Octavian Strunilă. Tavi a urmat un master de scenaristică la UNATC, iar acum colaborează cu Tudor la acest proiect. Vorbesc mereu pe mail şi la telefon pentru a pune cap la cap toate ideile şi pentru a definitiva povestea”. Interpretul lui Stiven din serialul „State de România” va avea şi un rol în film, alături de Doiniţa Oancea şi doctorul oftamolog Monica Pop, o bună prietenă de-a lui Carmen Tănase. „Ca şi interior va folosi apartamentul unui prieten, iar exterioarele le va filma pe străzile din Amsterdam”, a mai explicat actriţa.
Dragostea pentru film se moşteneşte
Carmen Tănase îşi aminteşte că fiul ei a început să fie interesat de lumea filmului în urmă cu 4-5 ani, când au început să discute despre ce va face el în viitor. „Ideea mea era să facă scenaristică, el a acceptat-o o vreme, dar într-o zi a venit şi mi-a zis că vrea să facă regie. Motivul a fost simplu: ca scenarist nu poate face şi regie, dar ca regizor le poate face pe amândouă”, susţine mama viitorului cineast.
Citiţi varianta integrală a articolului în revistă