Homepage  / Vedete româneşti

Colaborare-surpriză! Carla’s Dreams a lansat o piesă și un clip inspirate dintr-un film Netflix

Colaborare-surpriză! Carla’s Dreams a lansat o piesă și un clip inspirate dintr-un film Netflix

de Cătălina Matei,

Carla's Dreams revine în atenția publicului într-un mod inedit, cu o piesă și un clip inspirate din filmul „Luther: Apus de soare”, o producție Netflix cu Idris Elba în rol principal.

Melodia este inspirată de filmul produs de Netflix „Luther: Apus de soare”, versurile și linia melodică au fost create de Carla’s Dreams și vorbesc despre importanța protejării intimității. Iar clipul video a înregistrat deja peste 34.000 de vizualizări în prima zi de la lansare pe YouTube.

În „Luther: Apus de soare”, regizat de Jamie Payne, o continuare sub formă de lungmetraj a serialului premiat, un îngrozitor criminal în serie terorizează Londra în timp ce genialul detectiv John Luther (Idris Elba), acum căzut în dizgraţie, se află în spatele gratiilor. Urmărit de eşecul încercării de a-l prinde pe psihopatul cibernetic care îl tot provoacă, Luther decide să evadeze din închisoare pentru a-şi încheia misiunea cu orice preţ. Filmul îi mai are în distribuţie pe Cynthia Erivo, Andy Serkis şi Dermot Crowley, care revine în rolul lui Martin Schenk.

Cât costă machiajul lui Carla’s Dreams

Carla’s Dreams este învăluit în mister. Astfel, nimeni nu știe care este identitatea solistului, dar nici a colegilor lui. De fiecare dată, machiajul de pe fața lor este cu adevărat spectaculor, dar și costisitor. Paleta de culori și modelele îi fascinează pe toți cei care îi privesc. În cadrul unui interviu, Carla’s Dreams a dezvăluit la cât ajunge cheltuiala pentru machiajul fiecărui membru din formație.

„Trebuie să calculez aproximativ. Nu știu să spun, nu e chiar așa de mult. Pentru toată trupa, în jur de, să spun așa o cifră, 10-15 mii de euro”, a declarat Carla’s Dreams, potrivit wowbiz.ro.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton