Actriţa britanică ia lecţii de vioară pentru a se pregăti să o interpreteze pe Florence Ponting în pelicula „On Chesil Beach”, ale cărei filmări încep în luna septembrie, anunţă celebritywonder.com.
Filmul va fi regizat de Sam Mendes (fostul soţ al actriţei Kate Winslet) şi este ecranizarea romanului omonim scris de Ian McEwen. Acţiunea cărţii este plasată în prima parte a anilor `60 şi urmăreşte aventurile unor tineri care rămân virgini până în noaptea nunţii.
Carey Mulligan (25 de ani) va cânta într-un cvartet de viori, iar personajul ei visează să cânte în faimoasa sală Wigmore Hall din Londra. Actriţa va începe să lucreze cu o profesoară de vioară în această săptămână.
„On Chesil Beach” va deveni primul film regizat de Sam Mendes în Marea Britanie.
Scenariul a fost adaptat de autorul Ian McEwen.