Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

Cârcotaşii şi Teodora Oroş prezintă diseară “Cronica”

de Redactia Tvmania

În această seară, la “Cronica Cârcotaşilor”, Mişu Găinuşă şi Dezbrăcatu’ au o nouă colegă. Are 12 ani, este deşteaptă, îndrăzneaţă, dezinvoltă şi foarte vorbăreaţă. Este vorba despre Teodora Oroş, o fetiţă din judeţul Satu Mare, care şi-a dorit să prezinte “Cronica” alături de Cârcotaşi.

Visul ei a devenit realitate prin intermediul campaniei “Pune-ţi o dorinţă”, aşa că din localitatea Vama a ajuns direct la pupitrul “Cronicii”.

Mister John Tailor, croitorul lui Gigi Becali, vine şi el în emisiune, să prezinte ţinutele pe care le poartă mister George, în funcţie de ocazii, iar Nea Nelu Iliescu, specialist în ape, ne lămureşte cum e cu Crişul. Se pare că meandrele Crişului sunt la fel ca cele ale politicii. Crişul e Repede precum a ieşit Năstase de la mititica sau e Rece, exact cum era în celulă.

Despre Eba şi Vadim s-ar putea spune că sunt specialişti în paranghelie. Direct de la petrecerea lui Cioabă, cei doi vin la “Cronicuţă” să ne spună cum s-au simţit, dar şi să ne arate păpuşile Ebulica şi Vadimel Rudotel.

În politică externă, cel mai priceput este “preşidintili” Nicolae Ceauşescu. Tovarăşul povesteşte cât de fericiţi erau coreenii, când a fost să-l viziteze pe “pretinu” său Kim Ir Sen. În plus, dezvăluie şi un “sicret” de stat. Are legătură cu bomba.

Doctorul psiholog Sigmund Froiduloiu-Berceni se alătură şi el pleadei de invitaţi şi ne spune cum percepe dumnealui travestiţii, iar doamna Tăntzica îşi dă cu părerea despre măicuţa cosmică.

Angela Similea cântă la „Cronică”

Spre finalul ediţiei, Angela Similea vine la “Cronică” să cânte cel mai cunoscut şlagăr al său, “Trenul galben fără cai”, dedicaţie specială pentru cei de la Metrorex. Şi “Binterviu-ul” este unul “cântăcios”, cu Andrei şi Kamara de la trupa “Alb şi Negru”. La final se cântă pe bune. Cristina Bălan, fostă componentă a trupei “Impact”, şi formaţia “ABCD” interpretează piesa “Final de Război”.

Dacă vreţi să vedeţi cum s-a descurcat Teodora în calitatea de prezentator, alături de Mişu şi Dezbrăcatu’, dar şi ce alte surprize v-au mai pregătit Cârcotaşii, nu rataţi “Cronica”, în această seară (miercuri, 17 aprilie), de la ora 20.30, la Prima TV.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te