Homepage  / Știri

Carcotaşii au ales bursierii “Toni Tecuceanu”

Carcotaşii au ales bursierii “Toni Tecuceanu”

de Redactia Tvmania

Cârcotaşii de la Prima TV au acordat două burse de studiu în memoria colegului lor Toni Tecuceanu.

În urma unui casting la care au participat 50 de candidaţi (toţi studenţi în anul I la Facultatea de Actorie), juriul format din actriţa Maia Morgenstern, regizorul Florin Şerban şi cârcotaşii Şerban Huidu, Mihai Găinuşă şi Codruţ Kegheş (alias Dezbracatu’) au ales doi câştigători (deşi iniţial era vorba de unul singur). Aceştia vor benficia lunar de o sumă de bani, până la finalizarea studiilor.

“Ne dorim să încurajăm actul artistic şi tinerii talentaţi. De foarte multe ori, talentul rămâne pe planul doi, în momentul în care nu ai bani nici să treci strada. Nu este o sumă foarte mare, nu îi angajăm, dar sunt nişte bani îndestulători pentru un student. Am vrut să dăm o singură bursă, dar am ajuns la concluzia că trebuie să acordam două burse”, a declarat Huidu.

Şerban Huidu, Mihai Găinuşă şi restul juraţilor au fost impresionaţi de reprezentaţiile candidaţilor chiar dacă unii dintre ei au ales improvizaţia, iar alţii monologul ori poezia.

Numele celor care au primit bursele “Toni Tecuceanu” vor fi anunţate în emisiunea “Cronica Cârcotaşilor” din miercuri, 12 mai.

Toni Tecuceanu (apreciat pentru faptul cum interpreta în cadrul “Cronicii…” diferite personalităţi politice româneşti precum Adrian Năstase şi Corneliu Vadim Tudor) a murit pe 4 ianuarie, la vârsta de 37 de ani, din cauza infecţiei cu virusul A(H1N1).

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton