; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Căpitanul Alatriste

Căpitanul Alatriste vine la Naţional | Când e difuzat „Căpitan în slujba regelui”

29 January 2015

Începând de azi, 29 ianuarie, în fiecare joi şi vineri, de la ora 21.15, postul Naţional va difuza un serial de capă şi spadă, „Căpitan în slujba regelui', în original „Las aventuras del Capitán Alatriste'.

Căpitanul Alatriste

Producţia, filmată anul trecut la Budapesta, prezintă aventurile soldatului Diego Alatriste y Tenorio (Aitor Luna), care luptă în slujba regelui Filip al IV-lea. Acesta primeşte misiunea să-i omoare pe Carol, prinţul de Wales şi viitorul rege al Angliei, şi pe însoţitorul acestuia, Ducele de Buckingham. Pe parcursul celor 13 episoade, mai multe femei se vor lupta pentru inima lui Alatriste, printre ele actriţa Maria de Castro, amanta regelui Felipe al IV-lea, şi frumoasa hangiţă Caridad La Lebrijana.

Primul episod al serialului „Căpitan în slujba regelui', difuzat în Spania pe 7 ianuarie, de Telecinco, a fost urmărit de 2,5 milioane de telespectatori. El are la bază romanul scriitorului Arturo Perez Reverte, „El capitán Alatriste', apărut în 1997, primul din seria de şapte care prezintă aventurile celebrului căpitan. Reverte a mai scris şi „La Reina del Sur' (romanul care a stat la baza telenovelei „Regina Sudului', cu Kate del Castillo în rolul principal).

Pe Aitor Luna (33 de ani) l-aţi mai văzut şi în serialul „Oamenii lui Paco'. În 2010, el a primit un premiu din partea Uniunii Actorilor din Spania pentru rolul său din producţia TV „Gran Reserva'.

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare