Veşti proaste pentru Anastacia (44 de ani). Cântăreaţa americană care a debutat cu success în 1999, cu melodia „I’m Outta Love”, are din nou cancer la sân, scrie femalefirst.co.uk.
Blonda s-a mai luptat cu boala în 2003, iar acum – zece ani mai târziu – boala a revenit, iar interpreta şi-a anulat turneul „It’s A Man’s World”, care trebuia să înceapă pe 6 aprilie, la Londra.
„Mă simt atât de îngrozitor din cauză că îmi voi dezamăgi uimitorii fani, care abia aşteptau turneul. Mi se rupe inima”, a scris ea pe contul personal de Facebook.
Acum zece ani, Anastacia a fost operată şi a făcut radioterapie pentru a scăpa de cancer. În plus, cântăreaţa suferă de boala Crohn (care cauzează inflamarea tractului gastrointestinal), dar şi de tahicardie supraventriculară (care se manifestă printr-un ritm cardiac crescut şi de care nu s-a operat, tratându-se în schimb cu medicamente).