Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete străine

Cansu Dere va juca într-un nou serial, ecranizare după „Dr. Foster”

de Redactia Tvmania

Turcoaica, pe care o lume întreagă o știe ca Sîla din popularul serial „Puterea destinului”, a confirmat pe Instagram că va fi protagonista unei noi producții, versiunea turcească a serialului britanic „Dr. Foster”, difuzat la noi în trecut de Diva.

 

După ce succesul uriaș al serialului „Puterea destinului” (2006 – 2008) a transformat-o peste noapte într-una dintre cele mai îndrăgite actrițe ale Turciei, Cansu Dere (39 de ani) și-a ales cu mare grijă proiectele, fiind recunoscută ca pretențioasă, dar nu a ales întotdeauna bine. Ultimele sale două seriale tv au dat greș, fiind anulate rapid, în 2018, respectiv 2019. 

 

Acum, într-o mișcare care a luat prin surprindere presa turcă prin rapiditatea cu care părțile s-au înțeles, Cansu a confirmat pe Instagram că va fi protagonista versiunii turcești a serialului britanic „Dr. Foster”, pe care compania de producție Medyapim o pregătește pentru Kanal D Turcia, pentru sezonul de toamnă. O posibilă explicație pentru înțelegerea rapidă ar fi totuși – scrie site-ul tv100.com – că rolul i se potrivește perfect lui Cansu Dere, a cărei personalitate e descrisă de sursa respectivă ca „distantă”.

 

„Dr. Foster”, serial BBC cu două sezoane, difuzat la noi de Diva, a fost un succes neașteptat, fiind lăudat de critici și premiat la diverse gale, inclusiv BAFTA. Având-o pe Suranne Jones protagonistă, povestea o urmărește pe dr. Gemma Foster, o femeie care își dă seama brusc că soțul o înșală și devine obsedată să îl prindă în flagrant, să-l demascheze, dar și să-i ruineze viața. 

 

Filmările noului serial turcesc ar urma să înceapă luna viitoare, proiectul fiind acum în faza de pre-producție. 

 

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te