Italianul Fabio Cannavaro este cel de-al 51-lea castigator al „Balonului de Aur”, distinctie acordata anual de prestigiosul „France Football” celui mai bun fotbalist dal sezonului. Pentru Fabio, capitanul campioanei mondiale si „ministrul apararii” la Real Madrid, trofeul incununeaza un an 2006 in care a atins apogeul exact la momentul oportun: asta-vara, la Cupa Mondiala din Germania.
Poate tocmai pentru ca a fost cucerit de un italian – care, pe deasupra, e si aparator -, „Balonul de Aur” 2006 a fost unul contestat si, in egala masura, surprinzator. Criticile, dar si recunoasterea suprema a valorii au venit – paradoxal – din aceeasi directie: Franta. Ziaristii de la „France Football” – suplimentul lunar al celebrului „L’Equipe” – au fost cei care, in final, au acceptat evidenta si statisticile, incoronandu-l pe capitanul echipei care a biruit Franta in finala Cupei Mondiale. Tot din Hexagon au venit si cele mai vehemente contestatii. Fotbalistii si antrenorii francezi n-au suportat afrontul. Antrenorul Raymond Domenech a sustinut ca „premiul il merita Henry”, in timp ce un alt fost selectioner, Gerard Houllier, a calificat situatia drept „scandaloasa”!
„Victoria noastra e a tuturor”
Dincolo de toate aceste rabufniri, diferenta dintre Cannavaro si coechipierii sai – pe de-o parte – si francezi, pe de alta, nu s-a facut doar in teren. |ntre bucuria de a trai a italienilor – volubili, prietenosi, deschisi, cu un umor molipsitor – si scortosii francezi – vesnic rigizi, incadrati de gorile, in preajma carora puteai ajunge doar dupa ce erai verificat „la sange” de gealati cat usa – a fost tot timpul o distanta uriasa. „Les bleus” au fost singura delegatie de la Mondiale care a dialogat cu restul lumii doar in limba natala, franceza.
La Hameln, autografele erau „furate” printr-un gard inalt de sarma, sub aspra supraveghere a politistilor si a bodyguarzilor.
Dincolo, la Duisburg, „Casa azzurri” traia o perpetua explozie de lumina si culoare. De la multimea de fani care-si purta pe brate favoritii si le canta melodii celebre pana la mobilierul zugravit in azuriu, barmanii guralivi si pana la jucatorii amabili, incapabili sa refuze pe cineva, indiferent ca era vorba de interviu, poza sau autograf, totul emana viata. Iar Fabio n-a facut exceptie. A vorbit pe teren, dar si in afara lui. Este un campion mondial care a comis, de-a lungul celor sapte meciuri jucate la turneul final, doar zece faulturi, ceea ce spune totul despre valoarea sa. Gianluigi Buffon, omul a carui poarta a pazit-o Fabio, a fost invins de doua ori, dar niciodata din actiune: prima oara, de un coechipier (Zaccardo, la 1-1 cu SUA, in grupe), iar a doua oara, de Zidane, in finala, din penalty. „Vom lupta pentru toti italienii. Victoria noastra va fi a tuturor”, a spus, la un moment dat, capitanul „squadrei”. A fost o deviza rostita si gandita de toti jucatorii. |nainte de toate, „Balonul de Aur” a fost cucerit cu inima, si apoi cu picioarele.