Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete străine

Când își va relua Kate Middleton activitățile obișnuite. Un expert regal a analizat ultima apariție a prințesei de Wales

de Cristina Țapu,

Kate Middleton a participat sâmbătă, 15 iunie, la parada Trooping the Colour, spre încântarea fanilor săi. Aceasta a fost prima ei apariție publică de când a fost diagnosticată cu cancer. Acum, admiratorii săi se întreabă când o vor mai putea vedea în public pe Prințesa de Wales. Un expert regal a dezvăluit ce urmează pentru nora Regelui Charles după participarea sa la evenimentul din weekend. Iată când își va putea relua îndatoririle oficiale!

Când își va relua Kate Middleton activitățile obișnuite

Din păcate, admiratorii lui Kate Middleton nu ar trebui să se aștepte la o nouă apariție publică prea curând. Conform expertului regal Katie Nicholl, Kate Middleton are nevoie de o odihnă lungă și binemeritată după participarea la parada Trooping the Colour.

Katie Nicholl a explicat, în cadrul emisiunii „Entertainment Tonight”, că o zi precum cea de sâmbătă, când atenția întregii lumi a fost îndreptată asupra ei, poate avea un impact semnificativ asupra stării de sănătate a Prințesei, așadar odihna este un element esențial pentru recuperarea acesteia.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 9

„Nu cred că ne putem aștepta să o vedem în public pentru o lungă perioadă de timp. Ea va avea nevoie de recuperare,” a declarat expertul regal. Această perioadă de odihnă este crucială pentru Kate, care, la vârsta de 42 de ani, urmează un tratament agresiv împotriva cancerului care face ravagii în organismul său.

Kate a sosit la Palatul Buckingham, pe 15 iunie, într-o trăsură și a urmărit prima parte a defilării de la balcon, alături de copiii săi. Prințul Louis a atras din nou toate privirile, bătând ritmul defilării cu tobe imaginare și făcând grimase pe măsură ce soldații defilau în fața palatului.

Kate Middleton a strălucit la parada Trooping the Colour

Prințesa Kate a purtat o rochie albă creată de unul dintre designerii săi preferați, Jenny Packham, completată de o pălărie asortată de la Philip Treacy și cercei cu perle. Soția lui William își anunțase cu o zi înainte prezența la evenimentul important pentru întreaga familie regală. Ea a dezvăluit și informații despre tratamentul pe care-l urmează și a recunoscut că are zile în care se simte bine și clipe în care este complet epuizată.

„Fac progrese bune, dar, după cum știe oricine care trece prin chimioterapie, există zile bune și zile proaste. În acele zile proaste te simți slăbit, obosit și trebuie să cedezi în faţa corpului tău care se odihneşte. Dar, în zilele bune, când te simţi mai puternic, vrei să profiţi la maximum de faptul că te simţi bine”, a transmis aceasta fanilor.

Sursă foto: Hepta – Profimedia

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te