Cel mai nou proiect Antena 1, România are Roast, se pregătește de lansare. Micutzu este pregătit să medieze competiția roast-ului dintre echipele Pârșii circumspecți și Marmotele vesele. În echipă au fost cooptați și Andrei Ungureanu, respectiv Rikito Watanabe. Ce rol vor avea aceștia și cât e premiul săptămânal pus în joc.
Antena 1 a anunțat când e premiera emisiunii „România are Roast”. Programul difuzărilor
Prima ediție „România are Roast” va fi difuzată pe data de 11 mai. Emisiunea prezentată de Micutzu se regăsește în grila Antena 1 în fiecare miercuri, de la ora 20:30.
Astfe, de miercuri, 11 mai, cei mai cunoscuți stand-upperi ai momentului, Micutzu (Cosmin Nedelcu), Cosmin Natanticu, Maria Popovici, Mincu, Cristi Popesco, Dan Frînculescu, Cătălin Bordea, Teodora Nedelcu, Radu Bucălae, Nelu Cortea și Teo Ioniță vor fi la Antena 1.
Pârșii circumspecți și Marmotele vesele sunt gata de debutul show-ului „România are Roast”
Echipele Pârșii circumspecți și Marmotele vesele se vor confrunta într-o luptă spectaculoasă de roast și stand-up ce are ca miză România, premiul de 10.000 de Lei al fiecărei ediții. În final, va fi acordat și titlul de cei mai buni stand-upperi ai României.
„Formatul este foarte antrenant pentru noi. Avem parte de probe destul de solicitante și roast-uri bazate exclusiv pe regiunile vizitate prin țară. Până acum pot spune că cel mai greu mi-a fost să scriu despre Oltenia pentru că am încercat să fac ca stereotipurile din acea regiune să nu li se para jignitoare”, a declarat căpitanul echipei Marmotele vesele, Cătălin Bordea.
De partea cealaltă a baricadei, Cosmin Natanticu, căpitanul Pârșilor circumspecți, și-a lăudat echipa.
„Echipa noastră este foarte unită, competitivă și ascultătoare, ca niște pârși adevărați. Nu cred că mi s-a părut nimic greu pentru că atunci când faci ce-ți place, nimic nu pare complicat, dar pot spune că a fost mai dificil să scriu despre zona Banatului pentru că nu am avut de ce să mă leg pentru a face roast”.
Cine sunt Andrei Ungureanu și Rikito Watanabe de la „România are Roast”
Pentru ca probele date de Micutzu să fie înțelese bine de ambele echipe, Andrei Ungureanu și Rikito Watanabe s-au alăturat proiectului România are Roast.
Trimișii lui Micutzu au fost alături de echipe în călătoria prin țară. Andrei Ungureanu însoțind echipa Pârșilor circumspecți și Rikito Watanabe fiind alături de Marmotele vesele.
Andrei Ungureanu, despre „România are Roast”: „Mi-a oferit ocazia să ies din zona de confort”
„În momentul în care a venit propunerea am spus „da” fără să mai stau pe gânduri. România are Roast mi-a oferit ocazia să ies din zona de confort și să călătoresc cu echipa Pârșilor alături de care m-am simțit foarte bine. Nu vorbisem cu niciun membru al echipei înainte de acest proiect, tocmai de accea am avut rețineri la începutul filmărilor, dar cunoscându-i am observat că sunt oameni cu care poți comunica și alături de care te poți simți bine”, a spus Andrei Ungureanu, călăuza echipei Pârșii circumspecți.
Rikito Watanabe: „Nu e ușor ca un japonez să vorbească românește”
Fostul concurent Chefi la Cuțite, Rikito Watanabe, a ghidat echipa Marmotele vesele prin experiența România are Roast.
„Nu e ușor ca un japonez să vorbească românește, mai ales într-o emisiune ca România are Roast. Sunt foarte mândru de prezența mea în emisiune și pot încadra această experiență drept una dintre cel mai minunate din viața mea. La filmări a fost foarte amuzant, am învățat multe tradiții locale și am vizitat România.
Echipa Marmotele vesele este foarte bună, Cătălin Bordea, Teodora Nedelcu, Radu Bucălae, Nelu Cortea și Teo Ioniță sunt adevărați profesioniști. Am apreciat mult la ei faptul că atunci când nu m-am descurcat să spun unele cuvinte în românește m-au ajutat”.
Cele două echipe vor începe confruntarea pentru cucerirea României în cea mai aprigă competiție de roast pe 11 mai, de la 20.30, la Antena 1.