Modifica setarile cookie
Homepage  / Televiziune

Când începe noul sezon al emisiunii „Masterchef”. Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu, detalii din culise: „Bucătăria nu s-a născut în palate”

de Cristina Țapu,

Ne mai despart doar câteva luni până când Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Chef Scărlătescu vor reveni pe micile ecrane, în rolul de jurați. Noul sezon Masterchef va fi difuzat de către PRO TV începând cu această toamnă, iar cei trei chefi au oferit un interviu Andreei Esca în care au vorbit despre proiectul așteptat cu sufletul la gură de către toți românii.

Juriul Masterchef, interviu pentru Andreea Esca

Cei trei chefi au revenit la Masterchef, după mai bine de un deceniu în care nu au colaborat cu PRO TV. Așa cum era de așteptat, emoțiile sunt la cote maxime, însă chefii sunt convinși că noul sezon va fi unul excepțional, cu concurenți pe măsură.

Într-un interviu plin de savoare la Știrile PRO TV, Andreea Esca a purtat o discuție captivantă cu cei trei jurați ai emisiunii, Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu. Aceștia au dezvăluit detalii explozive despre noul sezon al emisiunii culinare.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 12

Andreea Esca, PRO TV: Revenirea voastră la PRO TV a fost știrea anului, pentru industria media. Cum a fost acest moment pentru voi?

Cătălin Scărlătescu: Era normal să fie o știre atât de importantă, pentru că noi am început era jurizării farfuriilor în Țara Românească. Deci cu noi a început practic acest spectacol gastronomic.

Florin Dumitrescu: Am deschis avizierul și ne-am uitat să vedem ce restanțe avem de plătit după atâția ani, practic.

Sorin Bontea: Sincer, abia aștept să iau tot culoarul ăla pe care îl vor parcurge și concurenți.

Andreea Esca, PRO TV: V-a fost dor de noi? Ce v-a lipsit?

Florin Dumitrescu: În special de tine, Andreea.

Cătălin Scărlătescu: La fel la fel de mult cât și vouă v-a fost doar de noi. Am o curiozitate. Ai vreun șef preferat?.

Andreea Esca, PRO TV: Da, dar tu n-o să știi care e șeful meu preferat. Un șef cu CH.

Aceștia au dezvăluit și publicul căreia îi este destinată competiția. Astfel, s-a subliniat că nu este un format destinat exclusiv bucătarilor profesioniști, ci mai degrabă celor care sunt la început de drum, această competiție având potențialul de a le transforma viețile.

Florin Dumitrescu: Practic, ne-a lipsit pasiunea bucătarului amator care să își schimbe viața pe bune după MasterChef și să devină un chef în industria pe care, să zicem, Cătălin a inventat-o.

Sorin Bontea: Asta e și ideea. Amatorii trebuie să vină.

Cătălin Scărlătescu: Dragii mei, bucătăria nu s-a născut în palate, tot în casele oamenilor a început, așa că e foarte interesant să vină ei la tine cu ce fac mai gustos acasă. Aia mi se pare mie spectaculos, că vin să arate ce fac. E cel mai bine.

Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu se pregătesc pentru noul sezon

După ce au apărut ani de zile la „Chefi la cuțite” pe Antena 1, Florin Dumitrescu, Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu au semnat un nou contract pentru a apărea la „MasterChef” pe Pro TV. Noul sezon al show-ului culinar nu a început încă, iar doritorii se mai pot înscrie la casting pentru a demonstra că au calitățile necesare unui bucătar de nota 10.

Cu toate acestea, filmările vor începe în curând, iar Florin Dumitrescu are anumite temeri, deoarece nu a mai filmat pentru un show televizat de aproximativ un an, iar condiția sa fizică nu este cea mai bună. Florin Dumitrescu este de părere că stilistei îi va fi dificil să-l aranjeze corespunzător pentru că a acumulat câteva kilograme și nici nu a început o cură de slăbire.

La mijlocul lunii aprilie s-a confirmat că Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu se întorc la PRO TV în calitate de jurați pentru emisiunea „MasterChef”, aceștia fiind cei care au evaluat concurenții în primele trei sezoane ale show-ului culinar de mare succes de la PRO TV.

Sursă foto: Pro TV

Citește și:

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te