Modifica setarile cookie
Homepage  / Seriale româneşti

Când începe „Lia – Soţia soţului meu”, sezonul 3. Antena 1 a făcut anunțul așteptat de fani

de Roxana Mirea,

Ultimul episod din „Lia – Soţia soţului meu”, sezonul 2, a fost difuzat pe 21 decembrie 2023. Suspans, răsturnări de situație, adevăruri ieșite la iveală, dorință de răzbunare, toate acestea caracterizează ultimele două episoade din serial. Acum, fanii așteaptă cu nerăbdare să afle ce se va întâmpla în continuare. Iată când începe „Lia – Soţia soţului meu”, sezonul 3, la Antena 1.  

Când începe „Lia – Soţia soţului meu”, sezonul 3 

Sezonul 2 din „Lia – Soţia soţului meu” s-a terminat pe 21 decembrie 2023, la Antena 1. Au fost două episoade intense, cu răsturnări de situație, suspans și secrete ieșite la iveală. Petru (Ștefan Floroaica) a încercat s-o convingă pe Lia (Ana Bodea) să nu îl părăsească, iar Otilia (Ilinca Goia) a fost stupefiată atunci când a aflat toate relele pe care le-a făcut fiica ei, Alice (Ioana Blaj). Pe de altă parte, Giani (Andrei Aradits) a pus la cale un plan de răzbunare pentru ceea ce i s-a întâmplat Carlei (Mara Oprea) din cauza lui Alice.

După finalul brusc, fanii de-abia așteaptă să vadă ce a pus la cale Giani și dacă Lia se va întoarce la Petru. Nu demult, Antena 1 a anunțat că filmările pentru sezonul 3 al serialului au început. După difuzarea episoadelor de aseară, Antena 1 a anunțat că „Lia – Soţia soţului meu”, sezonul 3 începe pe 11 ianuarie 2024.  

Ana Bodea, Ştefan Floroaica și Ioana Blaj, despre sezonul 3 din „Lia – Soţia soţului meu”

„Vă mulţumim că ne sunteţi alături în fiecare seară de joi, la Antena 1. Sezonul trei revine în forţă, cu noi intrigi şi un suspans din ce în ce mai mare. Rămâne să aflăm împreună dacă Petru şi Lia vor divorţa sau dacă Gianni va afla vreodată adevărul despre Lia. Eu nu pot decât să le fiu recunoscătoare celor care au crezut în mine şi mi-au oferit şansa să progresez, să cresc și să mă dezvolt alături de o echipă minunată!”, dezvăluie Ana Bodea, interpreta Liei, despre noul sezon al proiectului.

La rândul lui, Ştefan Floroaica mărturiseşte: „Parcă mai ieri primeam vestea că am luat castingul pentru rolul lui Petru şi iată-ne acum înaintea premierei celui de-al treilea sezon al serialului. Sunt bucuros şi recunoscător pentru tot ceea ce trăiesc. Cât despre noul sezon, vă pot spune că vă va surprinde! Avem noi personaje, dar şi o schimbare radicală a unui personaj-cheie!”.

Ioana Blaj, interpreta lui Alice completează: „Cel de-al treilea sezon vă va ţine în continuare cu sufletul la gură. Despre personajul meu, Alice, vă pot spune doar că este fără limite, fără scăpare, veşnic îndrăgostită de Petru şi dispusă să facă lucruri pe care nici nu vi le puteţi imagina!”.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 17

Ce se întâmplă cu Lia și Petru în sezonul 3 din „Lia – Soția soțului meu” 

Odată cu filmările pentru cel de-al treilea sezon al proiectului, actorii mărturisesc că sezonul următor va fi cel puțin la fel de captivant, că povestea va lua o turnură total neașteptată, că personajele vor trece prin evoluții dramatice şi lor li se vor alătura noi nume. 

„Am fost extrem de încântată atunci când am aflat că serialul va fi reînnoit pentru sezonul trei. Pentru mine este încă o oportunitate să progresez, să cresc și să mă dezvolt alături de o echipă minunată, așa că abia aștept! Nu am putut să nu mă gândesc la cum vor reacționa fanii serialului atunci când vor afla cred ca toți așteptau cu nerăbdare această știre. Deci, ne vedem în curând cu cel de-al treilea sezon, un sezon plin de provocări, suspans și iubire”, mărturiseşte Ana Bodea (Lia). 

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  7 / 17

Sursa foto: Antena 1

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te