Modifica setarile cookie
Homepage  / Seriale

Când începe „Durere și vindecare”, sezonul 2, la DIVA. Programul de difuzare

de Roxana Mirea,

Sezonul 2 din serialul „Durere și vindecare”, despre echipa medicală de la Spitalul Universitar Santa Rosa, vine la DIVA. Noile episoade vor avea premiera în curând. Iată ce se îmtâmplă în sezonul 2. 

Când începe sezonul 2 din „Durere și vindecare”, la DIVA  

Al doilea sezon al serialului „Durere și vindecare” (Enfermeras) va avea premiera pe 11 martie, la DIVA, de la ora 15:50. Câte două noi episoade sunt programate de luni până vineri. 

Sezonul 2 din Durere și vindecare este regizat de Víctor Cantillo și Luis Sierra. În noile episoade, apar două personaje noi: Agustín Garnica (interpretat de Andrés Suárez, din Experimentul Belko/The Belko Experiment, Prieteni și eroi/When Heroes Fly), noul Director Științific al Spitalului Universitar Santa Rosa, și Andrés Garnica (interpretat de Carlos Baez, din La nieta elegida și Ana de Nadie), fiul adolescent al lui Agustín. Distribuția le mai include pe Paula Barreto (Fară sâni nu există Paradis/Sin senos no hay paraíso) și Lina Cardona (Disidentes). Ana Maria Pérez este producător executiv. 

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 9

Ce se întâmplă în „Durere și vindecare”, sezonul 2 

În acest sezon, María Clara și Carlos se mută împreună și se pregătesc de nuntă, dar nu le este ușor să-și împartă viața între carieră și timpul dedicat familiei pentru că apar numeroase obstacole care amenință să-i despartă. Agustín Garnica, noul Director Științific al spitalului, aduce cu el un conflict. Apariția Victoriei (fosta soție a lui Garnica și noul Manager Financiar al spitalului) adaugă și mai multă tensiune în peisaj. María Clara și Victoria au viziuni diferite în ceea ce privește finanțele spitalului: María Clara îl susține pe Garnica și apără ideea de a menține caracterul social al Spitalului Santa Rosa și a nu-l transforma într-o afacere, iar Victoria are pareri contrare.  

Volumul excesiv de muncă destabilizează relația dintre María Clara și Carlos, iar nunta ar putea fi anulată. Carlos este acuzat de malpraxis, după moartea unui pacient iar acest eveniment este picătura care umple paharul, iar cei doi se despart odată cu nașterea fiicei lui Carlos cu Helena (Candelaria). Sol și Alvaro se luptă pentru echilibru în viața personală și cea profesională, sub noile reguli financiare impuse în spital de către Victoria. 

Sezonul 2 din Durere și vindecare este produs de RCN Televisión. 

A doua serie din „Durere și vindecare” are premiera pe 11 martie, de la ora 15:50, la DIVA, iar de luni până vineri vor fi difuzate câte două noi episoade. 

Sursa Foto: DIVA

Citește și:

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te