Pavel Bartoș a anunțat, pe final de 2022, începerea înscrierilor pentru noul sezon Vocea României. Acum, Pro TV a dezvăluit care sunt cele patru orașe unde vor avea loc preselecțiile pentru sezonul 11 al show-ului.
de Andra Stana,
Pavel Bartoș a anunțat, pe final de 2022, începerea înscrierilor pentru noul sezon Vocea României. Acum, Pro TV a dezvăluit care sunt cele patru orașe unde vor avea loc preselecțiile pentru sezonul 11 al show-ului.
Vocea României este despre vocile care fac scena să vibreze, transmit dincolo de ecrane și reușesc să trezească sentimente celor care le ascultă. Cele mai intense emoții încep în momentul în care antrenorii apasă butonul și întorc scaunele, iar visul celor de pe scenă este mai aproape de împlinire.
Sezonul 11 al celei mai răsunătoare competiții a vocilor își așteaptă câștigătorul. Toți cei care vor să fie auziți de o țară întreagă și să lupte pentru marele trofeu și titlul de Vocea României, se pot înscrie pe vocearomaniei.protv.ro.
Ei sunt așteptați la preselecții în: Iași – 12 martie, Hotel Unirea; Cluj – 19 martie, Hotel Golden Tulip Ana Dome; Timișoara – 26 martie, Hotel Ibis Timișoara City Center; București – 1, 2 aprilie, World Trade Center București.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 6Vocea României pregătește un nou sezon plin de emoție, adrenalină, surprize.
Sezonul trecut i-a adus marele premiu lui Iulian Nunucă. Tânărul a reușit să impresioneze o țară întreagă cu vocea lui și a câștigat admirația și voturile celor de acasă.
„Ce se trăiește la Vocea României nu se poate descrie în cuvinte, ca să trăiți cu adevărat o experiență frumoasă, trebuie să mergeți la Vocea României. Dacă vreți cu adevărat să vă faceți auziți, nu mai stați pe gânduri și înscrieți-vă. Pentru mine, această victorie, înseamnă un vis împlinit la care speram de mic copil”, spune Iulian Nunucă, câștigătorul sezonului 10 Vocea României.