Kanal D a anunțat când are premiera show-ul de aventură „Insula de 1 milion”. Filmările au loc în Republica Dominicană, iar prezentator este Cosmin Cernat. 50 de concurenți se luptă pentru marele premiu.
de Roxana Mirea,
Kanal D a anunțat când are premiera show-ul de aventură „Insula de 1 milion”. Filmările au loc în Republica Dominicană, iar prezentator este Cosmin Cernat. 50 de concurenți se luptă pentru marele premiu.
Show-ul „Insula de 1 milion” va putea fi urmărit în fiecare sâmbătă și duminică, de la ora 21:00, iar lunea de la ora 20:00, la Kanal D, și va arunca în competiție 50 de concurenți ambițioși, cu vârste, profesii și pasiuni diferite. Prietenia și abilitatea de a lega alianțe îi vor ajuta pe concurenți să ajungă cât mai departe în concurs, iar brățara va fi element-cheie al reality show-ului. Simbolul prieteniei poate deveni măr al discordiei, cel mai râvnit accesoriu de pe insulă generând lupte intense și strategii uimitoare.
Fiecare concurent va intra în posesia unei brățări în valoare de 20.000 de lei, brățările celor 50 de concurenți valorând împreună 1.000.000 de lei, miza uriașă pusă în joc. Obiectivul fiecărui concurent va fi acela de a aduna cât mai multe brățări pe parcursul competiției, câștigându-le în urma jocurilor sau „moștenindu-le” de la cei care părăsesc insula.
„Provocarea cea mai mare este să rămâi om acolo unde domnește legea junglei. 50 de concurenti ajung pe o insulă, în mijlocul naturii luxuriante, locul unde sunt complet izolați și unde sunt nevoiți să își construiască propriile reguli de la zero. Miza uriașă, presiunea competiției, lipsurile de tot felul vor scoate la suprafață și ce este mai bun, dar și ce este mai rău din fiecare. Depinde doar de ei să rămână autentici, să fie buni, să rămână oameni. Măștile cad repede. Din 16 martie, fiți cu ochii pe spectacolul naturii umane, la Kanal D!”, a spus Cosmin Cernat, prezentatorul reality-ului de aventură.
După ce concurenții ajung pe insulă, instinctul de conservare, nevoia de apartenență, simpatiile sau, dimpotrivă, antipatiile vor dicta alegerile acestora. Femei, bărbați, tineri, maturi sau vârstnici se vor instala rapid pe insulă, căutând un grup de care să aparțină, dar fiecare dintre ei se va afla pe cont propriu, într-o luptă sută la sută individuală.
Cei 50 de concurenți se vor grupa în trei tabere denumite generic Nordicii, Sudicii și Vesticii; denumirile au legătură doar cu poziția ocupată pe insulă, în funcție de preferințele fiecărui concurent.
Sursa Foto: Kanal D