; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Can yaman poza 1

Can Yaman, sejur de vis pe coasta Amalfitană alături de iubita sa, Diletta Leotta

04 June 2021

Cunoscutul actor turc a făcut furori pe rețelele de socializare cu cele mai recente poze ale sale din vacanță pe care a petrecut-o împreună cu iubita sa, Diletta Leotta. 

Evident, sejurul de vis a avut loc unde altundeva decât în țara sa adoptivă, Italia, pe spectaculoasa coastă Amalfitană. 

Însă Can Yaman (31 de ani) nu s-a bucurat singur de mare și de soare, alături i-a fost iubita, celebra jurnalistă italiană Diletta Leotta (29 de ani). Cei doi și-au etalat siluetele de invidiat pe o barcă în largul Insulei Capri și nu au fost deloc zgârciți cu gesturile tandre. 

 

 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 

 

A post shared by Can Yaman (@canyaman)

Impresionat de frumusețea naturii, Can Yaman a exclamat în dreptul pozelor: „Chiar și cerul își ține respirația când vede Faraglioni (n.r. – stânca) din Capri'. Iar Diletta l-a completat adăugând și ea un comentariu: „Parfumul mării'. 

Pozele cu cei doi i-au liniștit pe fanii lor, mai ales după zvonurile apărute conform cărora Can și Diletta s-ar fi despărțit, iar actorul s-ar fi întors de supărare în Turcia. Cei doi sunt împreună din luna ianuarie a acestui an, iar apropiații celor doi spun că s-ar fi logodit chiar, în secret. 

Dacă despre Can Yaman s-a scris că s-a iubit cu fosta sa parteneră din „Vis de iubire', Demet Özdemir, și despre Diletta au curs râuri de cerneală prin tabloidele italiene. Aceasta a avut o relație de lungă durată cu pugilistul Daniele Scardina, iar după despărțirea de el s-ar fi iubit pe ascuns cu renumitul fotbalist Zlatan Ibrahimovic, punându-i sportivului în pericol căsnicia pe care o avea de mulți ani cu Helena Seger. 

 

 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 

 

A post shared by 🌸Diletta Leotta🌸 (@dilettaleotta)

 

Pregătiri intense pentru Sandokan

Can e de luni bune în Italia, unde se pregătește pentru rolul principal din serialul „Sandokan'. Pentru noul său personaj, însă, nu a fost suficient să aibă un fizic de invidiat, el a luat lecții de echitație, scrimă și arte marțiale. 

Mai mult, printre picături, a avut timp să fie și guest star în ultimul episod al celui de-al șaselea sezon al serialului „Che Dio ci aiuti'. Variety.com ne anunță că filmările pentru cele 8 episoade ale primului sezon vor începe în curând în studiourile Lux Vide de lângă Roma, cât și în locații exotice internaționale. 

Producția va fi lansată anul acesta, cel mai probabil la postul Rai 1, iar alături de Can va juca actorul italian Luca Argentero („DOC – În mâinile tale', „ Mănâncă, roagă-te, iubește!'), care îi da viață piratului Yáñez de Gomera, prietenul loial al lui Sandokan.

„Sandokan' este remake-ul mini-seriei de succes din 1976, „Sandokan, tigrul Malaeziei', cu indianul Kabir Bedi în rolul principal, care a avut la bază romanele lui Emilio Salgari. Serialul prezintă povestea fiului regelui detronat al Malaysiei, care, la sfârșitul secolului XIX, ajunge să conducă o bandă de pirați ce acționează împotriva armatei britanice. 

Kabir Bedi, acum în vârstă de 75 de ani, este încântat de fapul că turcul Can Yaman va interpreta rolul care l-a făcut celebru. „Nu am spus niciodată „există un singur Sandokan'. Mi-am dorit întotdeauna ca „Sandokan' să fie refăcut cu o tehnologie modernă. Sunt sigur că Can Yaman va fi un succesor demn. Îi urez mult succes. Aștept cu nerăbdare noua versiune', a declar Bedi, pe Twitter.  

 

Până una alta, Can revine la Happy Channel

Până îl vor vedea italienii pe micile lor ecrane în „Sandokan', românii îl vor putea revedea pe Can, începând cu 10 iunie, tot la Happy Channel, în cel mai recent proiect TV turcesc al său, comedia romantică „Dl Greșeală' („Bay Yanlış'). Producția în a fost difuzată în țara de origine anul trecut, iar partenera lui Can este Özge Gürel. Cei doi au mai jucat împreună și în „Dulce-amărui' („Dolunay', 2017). Pe Özge Gürel o puteți vedea și pe Netlifx, într-o dramă tulburătoare din 2019, „Annem'/ „Ea e mama mea'.

 Vezi galeria foto >
Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare