Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete străine

Can Yaman, poveste de iubire cu iz de scandal!

de Redactia Tvmania

Idila amoroasă a lui Can Yaman cu jurnalista italiancă Diletta Leotta stârnește valuri de nemulțumiri în rândurile fanilor actorului.

Chiar dacă Diletta și Can nu au confirmat relația amoroasă, de la izbucnirea zvonurilor cei doi au dat semne subtile că într-adevăr ceva se întâmplă între ei.

După postarea Dilettei cu un imens buchet de trandafiri, weekendul trecut cei doi au postat pe instastory aceeași melodie romantică, „Una note a Napoli”.

În mod evident nu este o coincidență, jurnalista fiind nevoită să călătorească în orașul italian pentru a asista la meciul de fotbal dintre Napoli și Fiorentina.

 

Joacă la două capete? 

Pe lângă relația în sine care pare că i-ar fi deranjat pe fanii italieni ai actorului, un alt motiv a stârnit valuri de revoltă împotriva frumoasei jurnaliste!

Presa italiană scrie că Diletta Leotta ar fi fost surprinsă în compania fotbalistului Zlatan Ibrahimovic. Publicația Oggi a citat o sursă care susține că cei doi ar fi petrecut împreună noaptea dintre ani.

„Au petrecut întreaga seara împreună, de la 9:20 PM până aproape de miezul nopții. Apoi s-au stins luminile și nu au mai fost aprinse ulterior”, a transmis sursa respectivă.

Se pare însă că nu este prima data când frumoasa jurnalistă a fost surprinsă în compania fotbalistului, care, la rândul său are o relație.

Nu a mai durat mult până fanele italiene ale lui Can au reacționat urât la adresa ei.

Acestea au postat o serie de comentarii jignitoare la adresa ei pe rețelele de socializare ale lui Can Yaman.

În primă fază, actorul a postat un instastory cu mesaj subtil:

„Treaba mea. Punct”.

Ulterior, actorul turc s-a supărat și a preferat să blocheze posibilitatea fanilor de a mai comenta pe rețelele sale de socializare.

 

Can Yaman nu e singur

Se pare că actorul va rămâne o perioadă îndelungată în Italia și a decis să nu plece singur de acasă. Tot pe Instagram, Can a postat o fotografie cu mama sa, care îl însoțește în Italia. 

 

Dacă relația va rezista cu Diletta, rămâne de văzut. Cert e că actorul turc va tot călători în Italia anul acesta. El va avea rolul principal într-un proiect internațional, un serial despre piratul fictiv Sandokan, Tigrul Malaeziei, serial produs de compania italiană Lux Vide.

Noul serial „Sandokan’, scrie și presa turcă, va avea opt episoade. Filmările ar urma să înceapă în toamnă (sau chiar la vară, potrivit altei surse), iar Can Yaman ar urma să fie plătit cu câte 100.000 de euro pe episod.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te