Homepage  / Vedete străine

Calvarul lui Brian Austin Green. Ce boală ciudată a avut, de fapt. „Mă mișcam ca un om de 90 de ani, nu puteam vorbi”

Calvarul lui Brian Austin Green. Ce boală ciudată a avut, de fapt. „Mă mișcam ca un om de 90 de ani, nu puteam vorbi”
7

de Redactia Tvmania,

Brian Austin Green a spus adevărul despre boala care l-a chinuit patru ani. Cu simptome greu de suportat, bizare, cu nici un diagnostic elucidat, actorul a fost la un pas de colaps. “Am făcut peste 190 de analize de sânge, am făcut două RMN-uri”. Din fericire, în cele din urmă, a aflat de ce suferea și a putut să ia măsuri.

La 50 de ani, Brian Austin Green poate spune că a renăscut. Actorul din Beverly Hills 90210 a trăit un adevărat coșmar în ultimii 4 ani, din cauza unei boli pe care nici un doctor nu a reușit să o identifice, la început. Este vorba de colită ulcerativă, o afecțiune autoimună care provoacă leziuni și inflamații la nivelul tractului digestiv. Dar până să afle diagnosticul și, mai ales, cauza, actorul a trecut prin chinuri de nedescris.

Brian Austin Green, în anul 2022. Foto: Profimedia

Adevărul despre boala lui Brian Austin Green

El s-a destăinuit în cadrul podcastului „Sex, Likes And Spray Tans”, găzduit de Cheryl Burke, povestind că timp de 4 ani a avut vertij, simptome asemănătoare cu ale unui infarct, probleme neurologice, devenind incapabil să scrie sau chiar să citească.

„Am petrecut 4 ani și jumate încercând să îmi revin de pe urma unei boli care avea simptomele unui infarct. Am stat țintuit la pat vreo trei luni. Nu puteam să vorbesc, am avut și vertij, dar niciun specialist nu și-a dat seama ce am, am rămas fără diagnostic. Am ajuns la punctul la care mă mișcam ca un om de 90 de ani, nu puteam vorbi, nu puteam citi, nu puteam să scriu. Pentru că medicina vestică nu m-a ajutat, am fost nevoit să apelez la medicina estică și la kinesiologie (studiul activității fizice și a mișcării umane)”, a spus Brian Austin Green, citat de Daily Mail.

„Aveam atâta ceață în creier încât l-am prezentat pe cel mai bun prieten al meu, pe care îl știu de 25 de ani, surorii mele, care și ea îl cunoaște tot de 25 de ani”.

Nici medicii nu au identificat cauza, iar asta devenise îngrijorător. “Am făcut peste 190 de analize de sânge, am făcut două RMN-uri”, a povestit el. „Chiar nu stiu ce ai, nu știu ce să îți fac”, i-ar fi spus un neurochirurg.

În cele din urmă, un alt doctor i-a spus că, pe lângă stres, dieta lui ar fi de vină, în special lactatele și produsele care conțin gluten. „Încerc să evit glutenul și lactatele pe cât de mult posibil. Chiar e o problemă legată de dietă și atâta timp cât țin aceste alimente departe de mine, corpul meu nu mai crede că îl otrăvesc, așa că nu mai ripostează”, a mai dezvăluit actorul.

2017 – Dancing With The Stars – TV SetIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 7

Brian Austin Green și Sharna Burgess s-au logodit

În toată lupta lui cu boala, Brian Austin Green nu a fost singur. Logodnica lui, Sharna Burgess, i-a fost aproape și l-a susținut cum a știut ea mai bine. Recent, Brian Austin Green și Sharna Burgess au împărtășit o veste importantă în cel mai recent episod al podcastului lor. Cei doi au anunțat că sunt oficial logodnici.

Actorul din serialul „Beverly Hills, 90210” și vedeta de la „Dancing With the Stars” au dezvăluit că sunt de fapt logodiți de mai bine de două luni, făcând public acest lucru pentru prima dată în episodul de vineri al Oldish, podcastul pe care îl găzduiesc împreună cu Randy Spelling.

Aceștia au povestit că actorul a cerut-o în căsătorie pe iubita sa în ziua în care a împlinit 50 de ani, pe 15 iulie, într-un moment intim, la finalul unei petreceri, înconjurat de copiii lor, inclusiv de fiul de un an al cuplului, Zane Walker Green, născut pe 28 iunie 2022, și de fiii lui Green cu fosta Megan Fox, Journey River, Bodhi Ransom și Noah Shannon. De asemenea, el are un fiu de 21 de ani, Kassius Marcil-Green, din relația sa cu Vanessa Marcil.

Brian Austin Green și Sharna Burgess au început să aibă o relație la cinci luni după ce Green a confirmat despărțirea de Fox, după aproape 10 ani de căsnicie, în mai 2020.

Citește și: Relația dintre Megan Fox și Machine Gun Kelly e pe cale să se destrame. Ce părere are Brian Austin Green, fostul soț al actriței

Citește și: Brian Austin Green a devenit tată pentru a cincea oară! Iubita lui, Sharna Burgess, a născut

Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton