“În cel mai dur tărâm de pe Pământ, dragostea îşi găseşte locul”. La Pro Cinema, pe 3 septembrie, de la ora 17:15, telespectatorii sunt invitaţi în Antarctica, cu un documentar câştigător al premiului Oscar în anul 2006 – “Calea împăratului”.
“În cel mai dur tărâm de pe Pământ, dragostea îşi găseşte locul”. La Pro Cinema, pe 3 septembrie, de la ora 17:15, telespectatorii sunt invitaţi în Antarctica, cu un documentar câştigător al premiului Oscar în anul 2006 – “Calea împăratului”.
.
“Natura a inventat cea mai frumoasă poveste”, scrie pe afişul filmului “Calea împăratului”, iar regizorul francez Luc Jacquet şi echipa lui au umblat până în inima continentului îngheţat pentru a o surprinde pe film.
Luc Jacquet, Laurent Chalet şi Jerome Maison, realizatorii documentarului “Calea împăratului”, au petrecut un an în ţinuturile friguroase din Antarctica, la baza de cercetare ştiinţifică franceză Dumont d’Urville din ţinutul Adelie, pentru a filma îndeaproape ritualurile pinguinilor imperiali, reuşind să surprindă imagini remarcabile din habitatul acestora.
“Calea împăratului” este al doilea cel mai urmărit documentar din Statele Unite după “Fahrenheit 9/11” şi cel mai mare succes comercial pe teritoriul american al unei producţii franceze, depăşind “Al cincilea element” şi “Amelie”.
Mai mult decât atât, “Calea împăratului”, filmul care în 2006 a primit Oscarul pentru “cel mai bun documentar” a depăşit încasările celor cinci producţii nominalizate la Oscar pentru “cel mai bun film”.
“Calea împăratului” a înregistrat încasări de peste 77 de milioane de dolari, în timp ce câştigătorul Oscarului pentru cel mai bun film, “Brokeback Mountain – O iubire secretă” a înregistrat 75 de milioane de dolari.
Actorii francezi Charles Berling, nominalizat la cinci premii Cesar, Jules Sitruk şi Romane Bohrniger, câştigătoare a premiului Cesar în anul 1993, sunt cei care narează “Calea împăratului”, într-o manieră care îi face pe telespectatori să creadă că pinguinii înşişi sunt cei care îşi spun povestea.
Filmul a atras asupra lui nu numai aclamaţiile criticilor, ci şi controverse politice şi sociale. “Calea împăratului” a fost privit de unii lideri de opinie conservatori ca un exemplu al valorilor familiei din care oamenii au multe de învăţat despre monogamie şi stabilitate. Acest punct de vedere a atras imediat reacţii din partea realizatorilor documentarului.
Regizorul Luc Jacquet a condamnat drastic poziţia conservatorilor: “Cred că este necinstit din punct de vedere intelectual să impunem această interpretare unui fapt natural. Este de-a dreptul amuzant, iar dacă e să luăm argumentul monogamiei, rata “divorţului” la pinguini este de 80 -90 % de la un sezon la altul. Monogamia durează doar pe peritada unui ciclu de reproducere. Trebuie să lăsăm pinguinii să fie pinguini, iar oamenii oameni”, spune Luc Jacquet.