Cabral Ibacka, detalii despre mama sa
Mama lui Cabral este româncă, iar tatăl său provine din Congo, însă relația lor nu a funcționat după ce prezentatorul TV a venit pe lume, așadar au decis să pornească pe drumuri separate.
„Mama, Argentina, o gagică mişto din Buzău, venită în Bucureşti la facultate. S-a îndrăgostit de tatăl meu biologic, Alexandre, venit din Congo printr-un schimb politico-strategic de studenţi. Şi m-am născut eu.
Pe când aveam câteva săptămâni de viaţă, tata a avut puţină treabă şi a trebuit să plece. Dar n-a lipsit mult, s-a întors când tocmai împlineam 13 ani. Evident că pentru mine era un străin, dar acest mic amănunt nu l-a împiedicat să spună c-a venit să mă ia în Congo. Nu m-am dus. A mai stat câteva zile şi a plecat. Iar”, a dezvăluit Cabral, pe pagina personală de Facebook.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 6
Argentina Boldea, mama fostului actor, și-a petrecut copilăria la țară, dar a reușit să-și construiască o carieră de succes. La sfârșitul anilor ’90, ocupa o funcție de conducere la Bancorex, iar ulterior a activat într-o bancă privată din România. Pe lângă realizările sale profesionale, s-a remarcat și în sport, devenind vicecampioană mondială și europeană la kickboxing full contact.
Despre tatăl său se cunosc puține detalii, deoarece Cabral a evitat să vorbească despre el. A crescut fără prezența acestuia, iar de-a lungul anilor au încercat să construiască o relație. Totuși, prezentatorul TV mărturisește că nu a reușit să-l ierte pentru absența din viața sa și nu și-a dorit să creeze o legătură cu acesta.
„Am stat de câteva ori să mă gândesc dacă-l urăsc. Nici gând! M-am gândit dacă l-aş putea ierta. Nu cred. Şi mi-am dat seama că l-am pedepsit, în felul meu, prin indiferență. Eu am deja un tată. Îl cheamă Mircea. S-a cunoscut cu mama şi ne-a intrat în familie pe când eu aveam în jur de 6 ani.
El m-a plimbat de mână când strigau anticiorile după noi pe stradă, el mi-a explicat de ce nu trebuie să-mi fie frică de întuneric, el mi-a pus echipamentul de kickbox pe mine, el mi-a fost un tată atât de bun, încât sper să fiu şi eu, la rândul meu, un tată la fel de bun pentru fiică-mea”, a mărturisit Cabral, potrivit Ciao.
Sursă foto: Facebook – Instagram
Citește și: