„Ca persoană publică, trebuie să mai porți un scut, mai mult decât o mască. Altfel devii prea vulnerabil, prea expus”, spune Mihaela Rădulescu

TVmania: Cu ce provocări a venit rolul tău de detectiv la „Masked Singer România”?

Mi-a plăcut din prima pentru că este o joacă. Și pentru copii, topiți după măștile noastre ca din desene animate, dar și pentru oamenii mari, care știu cât de serioasă și importantă e distracția, joaca de-a ghicitul. E combinația aia grozavă de umor, bătaie de cap și documentare, fix pe placul meu. Am săpat în toate sertarele memoriei după amănunte biografice ale vedetelor pe care le-am tot intervievat, am „excavat” detalii de prin paginile sociale ale celor pe care-i bănuiam a fi în spatele măștilor, am intrat cu tot focul în joaca asta, cum fac la orice proiect.

Ce-ți place cel mai mult la acest format?

Fără o ordine anume: echipa din spate, oameni mai vechi sau mai noi, extrem de buni în televiziune; colegii de „masă”, toți; grandoarea spectacolului, în toate detaliile; formatul – e genul de emisiune la care poate sta toată familia, cu voie bună și… în cea mai amuzantă bătaie de cap pentru a „soluționa” cazul.

Cum te înțelegi cu ceilalți trei colegi detectivi?

Mai diferiți ca personalități, greu de găsit! Și, totuși, funcționăm ca un puzzle în care fiecare e o piesă esențială. Avem chimia potrivită, chiar dacă suntem diferiți în abordare sau în reacții. Mi s-a părut un amestec foarte bine gândit. Am râs mult, chiar dacă am filmat zi-lumină, mai bine de o lună. Suntem de cursă lungă, în formula asta. 

Dacă ar fi fost să participi, ce personaj fantastic ți-ar fi plăcut să fii? Ce mască crezi că ți s-ar potrivi?
M-am tot gândit. Și probabil aș fi ales ceva total neașteptat, o direcție derutantă, ca să fiu greu de ghicit. M-ar fi încurcat partea cu cântatul, nu e zona mea, dar cu atât mai mult îi apreciez pe cei care au îndrăznit să cânte, având cu totul alte meserii. Și au cântat toți bine, pentru că s-au antrenat, au repetat, au învățat. E extrem de multă muncă în spatele acestei producții și sunt tare mândră că fac parte din ea.

Într-un fel sau altul, toți purtăm măști. Ce măști porti tu și în ce contexte?

Ca persoană publică, trebuie să mai porți un scut, mai mult decât o mască. Altfel devii prea vulnerabil, prea expus. Și, după cum știți și voi, asta e cea mai bună metodă de a avea și o viață personală, nu doar una publică.

Ce planuri ai pentru perioada următoare, pe lângă această emisiune? 

E tot mai greu de făcut planuri în perioada asta, în toate domeniile, cred. Dar caut mereu să muncesc, să-mi ocup timpul în cea mai bună organizare, să fiu acolo și pentru cei dragi, dar și să muncesc ce mă animă. Nu știu să trăiesc… nefăcând nimic. Și nici nu zic cu voce tare ce încep pâna nu termin, măcar pe hârtie. 🙂

A trecut mai bine de un deceniu de când ai anunțat că renunți la televiziune. Din fericire, asta nu s-a întâmplat. Cum crezi că ar fi evoluat cariera ta dacă ai fi rămas aici?

Nu am anunțat niciodată că renunț la televiziune, au fost niște scoateri din context, la vremea respectivă. Am luat o pauză lungă după ce am născut, pentru că am vrut să fiu mamă cu normă întreagă și din tot sufletul. Am mai luat o pauză după ce am ales să plec din țară, tot pentru că am vrut să-mi cresc copilul în normalitatea pe care o merita, nu într-un mediu toxic pentru… un copil „de vedetă”. Nu poți renunța la ceva în care ai investit atât, despre care știi atât de multe și în care ai făcut mereu performanță. Și când am luat pauze, tot am fost conectată la pasiunea mea, și când n-am apărut pe sticlă, am lucrat la câteva proiecte în spatele camerelor. E o poveste de dragoste fără sfârșit…

Ai regrete?

Nu obișnuiesc să mă opresc din drum ca să mă ocup de regrete, decât dacă am decis să le mut în sertarul cu vise de bifat și atunci devin proiecte la care muncesc. Regretele-s deșeuri. Și e musai să le reciclezi… cu voie bună, nu cu dinții strânși.

Ce mai face fiul tău, Ayan? 

Dă de viață pe cont propriu și-s tare mândră de el. Mai are un pic și face 18 ani, pragul ăla la care devii oficial, Om Mare. Îi tot arăt cum să rămână veșnic… pui, să aibă mereu porniri de copil… până departe. Un Om Mare care pierde copilul din el e un om trist și rătăcit. Esența vieții nu se descoperă în totală seriozitate, ci cu dozajul ideal de umor, nebunie, curaj, curiozitate, pasiune. Uitați-vă la un copil care se joacă și veți înțelege cât de important e și să iei joaca în serios, dar și să știi să te joci mereu, chiar și când ai pe umeri cele mai grele sarcini. „Masked Singer” e fix despre asta.