Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Byron 2

Byron semnează coloana sonoră a serialului HBO “Rămâi cu mine”

21 November 2013

HBO a lansat oficial, marţi seară, serialul “Rămâi cu mine”, din a cărui distribuţie fac parte Iulia Lumânare, Cosmina Stratan, Stela Popescu şi Andi Vasluianu şi care va avea premiera pe 1 decembrie, de la ora 20.00.

[Not a valid template]

“Rămâi cu mine” este cel de-al doilea serial de ficţiune realizat de HBO Europe în România, după “În derivă”. Producţia “Rămâi cu mine” are la bază formatul israelian “Matay nitnashek”, care a fost adaptat de HBO şi în Ungaria.

Pentru noul serial produs de HBO Europe în România, byron, sub coordonarea producătorului muzical Adam Balazs, a compus peste zece piese originale, menite să însoțească și să susțină poveștile prezentate de-a lungul celor 13 episoade.

Pornind de la scenariul serialului, trupa de rock alternativ ce îi are în componență pe Dan Byron (voce, chitară acustică, flaut), 6fingers (clape, chitară acustică, voce), Laszlo Demeter (bass) și Dan Georgescu (tobe), a compus piese originale, în limba română, și tranzițiile muzicale pentru cel mai nou serial HBO.

„Colaborarea cu o trupă de alternative rock pentru o coloană sonoră este o premieră pentru piața de televiziune din România și considerăm că a fost o alegere foarte potrivită', spune Carmen Harabagiu, Country Manager HBO România.

„A fost o provocare să facem parte din acest proiect și suntem recunoscători celor de la HBO pentru oportunitate. Pentru noi a reprezentat pe multe planuri un nou mod de a face lucrurile – de exemplu, e prima oară când compunem direct în limba română. Apoi, a fost o plăcere să lucrăm alături de Adam, un profesionist de la care am învățat foarte multe – muzica de film este o lume nouă pentru noi și ne bucurăm că l-am avut alături în această experiență', spune Dan Byron.

Pentru piesa de pe generic, “Melancolic”, a fost realizat și un videoclip filmat în centrul Bucureștiului, ce conține și scene din film. În clipul produs de Freealize (Ileana Cecanu), alături de membrii trupei byron, apar și câțiva dintre actorii din rolurile principale din serial.

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare