Bursucu a dispărut de pe micile ecrane, iar fanii lui se întreabă când îl vor putea revedea. Ei bine, Adrian Cristea revine la Kanal D cu unul dintre cele mai așteptate show-uri. Telespectatorii îl vor putea revedea pe Bursucu din primăvară.
Bursucu a dispărut de pe micile ecrane, iar fanii lui se întreabă când îl vor putea revedea. Ei bine, Adrian Cristea revine la Kanal D cu unul dintre cele mai așteptate show-uri. Telespectatorii îl vor putea revedea pe Bursucu din primăvară.
Bursucu revine pe micile ecrane din primăvară, la Kanal D, cu ediții noi ale îndrăgitei emisiuni „Roata norocului”. Formatul nu va suferi schimbări. Concurenți, printre care și vedete, vor încerca să obțină premii, ghicind propoziția de pe panou. Desigur, Ana Maria Barnoschi se va întoarce și ea să îl ajute pe Bursucu în noul sezon al emisiunii „Roata norocului”.
Bursucu a confirmat că se va întoarce cu noi ediții din „Roata norocului”, spunând că este nerăbdător să se revină pe micul ecran.
„Sunt nerăbdător, trebuie să recunosc, să revin pe sticlă. E greu, având în vedere concurența de la celelalte posturi TV. Sunt convins că vom reuși, ca de fiecare dată, să avem succes în rândul telespectatorilor. Emisiunea va fi, așa cum o știți, o explozie de bună dispoziție, vom apărea în aceeași formula ca până acum.
Vom intra, cât de curând, în studio, vom filma tot sezonul în câteva săptămâni. Va fi un efort, dar sunt convins că merită”, a spus prezentatorul TV pentru fanatik.ro.
Filmările pentru „Roata norocului” încep zilele acestea. Până în martie, postul de televiziune va avea deja înregistrate toate edițiile pentru noul sezon.
Pe lângă „Roata norocului”, acesta a prezentat și alte emisiuni precum „Se strigă darul” sau „Dimineața cu noi”. Timp de mulți ani, Adrian Cristea a fost și colegul lui Teo Trandafir, în emisiunea „Teo show”.
„Roata norocului” își