Bursucu’ și Mona Segall nu-și mai vorbesc, deși au fost prieteni ani întregi
Un scandal de proporții din lumea televiziunii a ieșit la lumină, dezvăluind tensiunile dintre Mona Segall, una dintre cele mai apreciate producătoare TV, și Adrian Cristea, cunoscut publicului drept Bursucu. Cei doi, odinioară parteneri de succes în cadrul emisiunii „Dansez pentru tine”, nu și-au mai vorbit de mai bine de un deceniu. Motivul despărțirii lor a fost recent dezvăluit de Bursucu, fostul coleg al lui Teo Trandafir, în emisiunea „În Oglindă”.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 5
Mona Segall l-a propulsat pe Bursucu în carieră, promovându-l ca coregraf principal al emisiunii de la PRO TV, unde a obținut marele premiu alături de Andreea Bălan și Petrișor Ruge. Totuși, colaborarea lor s-a sfârșit brusc după un episod tensionat legat de implicarea lui Bursucu într-un proiect al lui Ștefan Bănică jr. Deși a trecut mai bine de un deceniu de când Bursucu și Mona nu-și mai vorbesc, acesta regretă până în ziua de astăzi modul în care s-a încheiat relația lor de prietenie.
„Ștefan Bănică a venit la mine și m-a întrebat dacă aș vrea să fac coregrafiile de Crăciun la Sala Palatului, că îi place de mine. Eram și pe val, că eram cel mai bun coregraf de la «Dansez pentru tine». Începusem să scot niște lucruri foarte interesante cu diverși concurenți. I-am spus: «Da, Ștefane, cu mare drag. Mi-ar plăcea. E o nouă experiență». Eu eram doar în calitate de dansator. I-am spus că nu vreau să mă cert cu nimeni și să vorbească cu doamna Mona. Mi-a spus să nu-mi bat capul, că e proiectul lui, să stau liniștit că treaba e rezolvată. A trecut o săptămână, au trecut două și m-a sunat: «Tăticule, ne apucăm și noi de treabă? Suntem în octombrie și mâine vine concertul». L-am întrebat dacă a vorbit, dacă e totul în regulă, să nu fie probleme. El mi-a zis că da și să-i dau drumul. Eu m-am apucat de treabă, bineînțeles. Am strâns echipa, am băgat coregrafii. Asta până într-o zi când am simțit o supărare mare”, a mărturisit Bursucu, în cadrul emisiunii „În Oglindă”.
Pentru a evita conflicte, coregraful i-a sugerat lui Ștefan Bănică Jr. să discute direct cu Mona Segall pentru a lămuri situația. Deși acesta a fost asigurat că totul este în regulă, Mona a aflat despre colaborare din alte surse, iar reacția ei a fost una extrem de vehementă.
Motivul pentru care Mona Segall nu vrea să mai audă de Bursucu’
Incidentul a escaladat într-o ceartă, iar cei doi nu și-au mai vorbit de atunci. Deși carierele lor au continuat pe traiectorii separate, acest episod a rămas o amintire amară în istoria profesională a amândurora.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 2 / 5
„Era și «Dansez pentru tine» în perioada aia. Mă duceam la repetiție, la emisiune. Într-o zi eram la masă. Nu o să uit niciodată cuvintele astea. Doamna Mona, dacă auziți vreodată… să știți că mi-au rămas întipărite în suflet. Nu am mai spus niciodată treaba asta public până acum. M-a chemat și eu am întrebat-o dacă e supărată. Mi-a spus așa: «Nu că sunt supărată, sunt dezamăgită. Nu am crezut vreodată că o să hrănesc un șarpe care mă va mușca pe la spate». Eu am spus: «Poftim?» și mi-a repetat: «Nu am crezut vreodată că o să hrănesc un șarpe care mă va mușca pe la spate». Și a plecat… Nu o să uit niciodată. Eu am rămas așa, ce șarpe?
Eu încercam să-mi fac treaba foarte bine. Am aflat după că Ștefan nu a vorbit cu Mona de proiect. Nu s-a dus Ștefan să zică că mă ia el pe mine. Ea a aflat de la ceilalți dansatori că eu m-am apucat și i-am luat locul lui Edi Stancu și l-am dat la o parte pe el. Am picat prost în toată conjunctura”, a concluzionat, vizibil supărat, Bursucu.
Sursă foto: Arhivă TV Mania!
Citește și: