Diseară, de la ora 20:30, călătoria “Burlacului” continuă la Antena 1 pe cel mai luxos şi mare vas de croazieră, Preciosa, ce aparţine companiei MSC, ancorând în Tunisia şi Sicilia.
Şi de această dată, Bogdan Vlădău, cu ajutorul prietenului său, Cătălin Botezatu, le-a pregătit fetelor o mulţime de momente speciale.
Şi pentru că ziua Lorenei se apropia cu paşi repezi, Bogdan şi Cătălin nu au lăsat momentul să treacă neobservat şi i-au organizat o petrecere pe cinste.
Crezând că merg sã filmeze un promo pentru emisiune, fetele s-au adunat la locul indicat de amfitrionul show-ului, Cătălin Botezatu, însă deznodământul a fost altul.
Petrecerea surpriză în cinstea Lorenei s-a lăsat cu muzică tradiţională, dans, tort şi plimbări cu cămila. Când sărbătorita credea că nimic frumos nu i se mai poate întâmpla, una dintre rivalele sale în lupta pentru cucerirea inimii burlacului, care trebuia să aibă un private date cu Bogdan, i-a cedat locul.
Ce alte surprize le-a mai pregătit Burlacul pretendentelor sale, rămâne de văzut diseară, de la 20:30.