La mulți ani, Burak Özçivit! Frumosul actor turc împlinește 40 de ani
Îndrăgitul actor turc Burak Özçivit schimbă prefixul. Pe 24 decembrie el împlinește 40 de ani, iar ziua de naștere și-o petrece cum altfel decât în sânul familiei lui minunate: alături de soție, actrița Fahriye Evcen (38 de ani), și de cei doi copii ai lor, Karan, de 6 ani, și Kerem, de un an și jumătate. De altfel mai toată luna decembrie ei au fost în vacanță la munte în Europa, unde au schiat, s-au distrat, și s-au plimbat în frumoasele orașe Salzburg (Austria) și Colmar (Franța).
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 29
Burak Özçivit poate fi văzut în prezent pe micile ecrane turcești la Atv, în cel de-al șaselea sezon, și ultimul, al producției de epocă “Kuruluş Osman”, în care îi dă viață lui Osman Gazi, primul sultan al Imperiului Otoman. Vara aceasta el a filmat și o peliculă internațională „Mahmool Makfool”. Producția este o comedie romantică care prezintă planurile a trei femei care vin din Dubai la Istanbul pentru a-l răpi pe actorul Burak Özçivit. „Mahmool Makfool” va fi lansat în noul an atât în cinematografe din Turcia, cât și în cele din Dubai.
Tot cu câteva luni în urmă el a lucrat și cu cei de la Netflix pentru pelicula “Berber” (“Frizerul”), din distribuția căruia mai face parte Mert Yazıcıoğlu (“Iubirea: Curs pentru începători”) și Hazal Türesan (“Doctorul minune”). “Berber” spune povestea frizerului Önder (Burak), a cărui viață ia o întorsătură dramatică în urma unui accident. Lucrurile se schimbă pentru el când îl ia drept ucenic pe Ali (Mert).
Burak și-a început cariera ca manechin (a fost desemnat “Cel mai bun model al Turciei” în 2003), iar în actorie a debutat în 2018 cu un rol în serialul “Eksi 18”. A devenit celebru în România odată cu rolul lui Bali Bey din producția de epocă “Suleyman Magnificul” (2011-2014), iar faima la nivel internațional a cunoscut-o odată cu serialul dramatic “Dragoste infinită” (“Kara Sevda”, 2015-2017), care printre alte premii a obținut și un Emmy International. Burak a fost prezent și la București în iunie 2019 la deschiderea unui magazin de haine, generând o adevărată isterie în rândul admiratoarelor prezente la mall-ul unde a avut loc evenimentul.
Sursa foto: Instagram
Citește și: