.
La sfârşitul lunii octombrie, pe 28, la Hollywood a fost sărbătorit… un bulevard. Celebrul Hollywood Walk of Fame – locul unde au stele vedete ca Michael Jackson, Julie Andrews, Muhammad Ali, Antonio Banderas sau Nat King Cole – a împlinit 50 de ani de la înfiinţare.
Cu această ocazie, o capsulă a timpului a fost îngropată la intersecţia dintre Bulevardul Hollywood şi Highland Avenue, cu această ocazie. Capsula va fi dezgropată în 2060 şi conţine obiecte legate de cele cinci categorii onorate pe bulevard: filme, televiziune, muzică, radio şi teatru: DVD-uri cu ceremoniile de decernare ale premiilor Oscar, un program, un bilet şi o invitaţie de la Emmy 2010, o statuetă care reproduce clădirea Capitol Records, un stick USB cu înregistrări radiofonice, câteva bilete de teatru şi scrisori de la celebrităţi care au primit propria stea aici, de-a lungul anilor. Mai jos, aflaţi mai multe despre istoria Bulevardului Hollywood Walk of Fame.
.
- 1953: E. M. Stuart, preşedintele Camerei de Comerţ de la Hollywood, a venit cu ideea acestui bulevard al starurilor
- 1960: Se încep lucrările la bulevard, o dată cu primele săpături.
- 1960, 28 martie : Este instalată prima stea, dedicată regizorului Stanley Kramer.
- 1968: Apare pe bulevard a doua stea, pentru producătorul Richard D. Zanuck. Charlie Chaplin o primeşte pe a sa abia în 1972: Camera de Comerţ refuzase până atunci, citând drept motive indiscreţiile politice şi morale ale acetuia.
- 1978: Mickey Mouse e primul personaj animat laureat cu o stea.
- 1982: Cei de la Harlem Globetrotters primesc aceeaşi onoare: era prima echipă sportivă onorată astfel.
- 1984: Două persoane cu acelaşi nume primesc o stea aici: cântăreţul Michael Jackson şi vedeta radio Michael Jackson.
- 1987: Gene Autry primeşte a cincea stea: e singurul care are stele la toate cele cinci categorii.
- 1994: Sophia Loren primeşte a 2.000-a stea pe Walk of Fame.
- 2004: Mary-Kate şi Ashley Olsen devin, la 18 ani, cele mai tinere laureate pe bulevardul înstelat.
- 2010, 1 noiembrie: Diane Ladd, Bruce Dern şi Laura Dern primesc câte o stea. E prima dată când trei membri ai aceleiaşi familii (mamă, tată şi fiică) primesc câte o stea individuală.