Bryan Adams va realiza ediția din 2022 a calendarului Pirelli, anunță CNN. Cântărețul de origine canadiană, celebru pentru muzica sa, a lucrat ca fotografi profesionist timp de peste un deceniu.
Bryan Adams va realiza ediția din 2022 a calendarului Pirelli, anunță CNN. Cântărețul de origine canadiană, celebru pentru muzica sa, a lucrat ca fotografi profesionist timp de peste un deceniu.
Adams a fotografiat celebrități, imaginile apărând de-a lungul timpului în publicații precum Harpers Bazaar, Esquire sau Vogue. Totodată, artistul a pozat și veterani ai războiului din Afganistan, precum și mai mulți vânzători ambulanți fără adăpost din Marea Britanie.
View this post on Instagram
„Sunt mândru să anunț că sunt fotograful calendarului Pirelli 2022”, a spus Bryan Adams, într-un videoclip postat pe rețelele sociale.
Compania de anvelope Pirelli a lansat calendarul omonim în anii 1960, cele mai mari modele din lume, de la Iman la Kate Moss, apărând în paginile publicației. An de an, calendarul este realizat de un alt fotograf. Printre numele solicitate anterior se numără Annie Leibovitz, Mario Testino și Richard Avedon, informează Mediafax.ro.
În 2021, calendarul a fost anulat din cauza pandemiei de coronavirus. Ediția din 2020 a fost creația fotografului italian Paolo Roversi, care a distribuit femei celebre, precum Emma Watson și Kristin Stewart în paginile calendarului.
Bryan Adams nu a dezvăluit până acum care va fi tema calendarului său, deși a numit proiectul ca fiind „incitant”.
Artistul a spus că mai multe informații vor deveni disponibile în lunile ce urmează.
View this post on Instagram