Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Bruce Willis o ironizează pe Lady Gaga

de Redactia Tvmania

Invitat în show-ul lui David Letterman, actorul Bruce Willis a stârnit ropote de aplauze şi hohote de râs când a intrat în platou cu o perucă din…carne tocată! Letterman a gustat gluma şi la propriu, şi la figurat. Chiar şi la 55 de ani, Bruce Willis îşi păstrează tonusul fizic, prospeţimea şi simţul umorului de excepţie! Aşadar, actorul a pus la cale o mică glumă ce a avut-o drept ţintă pe Lady Gaga.

Inspirat fiind de rochia din carne pe care artista a purtat-o la VMA, Bruce s-a gândit că o perucă din carne tocată ar arăta chiar bine! Actorul a declarat că e încântat de temperatura propice din platoul emisiunii, puţin mai răcoroasă, pentru că altfel ineditul accesoriu s-ar fi alterat!

Şi nu de alta, dar era păcat să nu guste cineva din el! Înarmat cu sare, piper şi o furculiţă, actorul şi-a condimentat peruca şi l-a rugat pe Letterman să guste cu încredere. L-a asigurat chiar că a făcut duş doar cu puţine ore în urmă!

Simpaticul moderator a înşfăcat o bucăţică de carne chiar din creştet, şi, de dragul spectacolului, chiar a mestecat-o! Îi apreciem curajul şi nu putem decât să ne întrebăm: oare a poftit cineva şi la rochia din fleici a excentricei Gaga?

Sursa: Bruce Willis o ironizează pe Lady Gaga : Vedete : Unica

 
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
ARTICOLE PARTENERI
 
 
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
SERIALE
ALTE ARTICOLE INTERESANTE
ŞTIRI

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te