Brooke Shields a oferit noi detalii despre momentul în care a fost agresată sexual, la vârsta de 20 de ani. Actrița spune că este un miracol faptul că a supraviețuit.
de Roxana Mirea,
Brooke Shields a oferit noi detalii despre momentul în care a fost agresată sexual, la vârsta de 20 de ani. Actrița spune că este un miracol faptul că a supraviețuit.
Brooke Shields a declarat că este un „miracol” faptul că a „supraviețuit” după ce a fost violată de un director de la Hollywood, când avea 20 de ani.
„Mi-a luat mult timp să procesez asta”, a declarat recent actrița, acum în vârstă de 57 de ani, pentru People, după ce a dezvăluit că a fost agresată sexual, după terminarea facultății. Dezvăluirile au fost făcute în documentarul actriței de pe Hulu, „Pretty Baby”.
„Sunt mai furioasă acum decât am putut fi atunci”, a continuat ea. „Dacă vă este teamă, este pe bună dreptate. Sunt situații înfricoșătoare. Nu trebuie să fie violente pentru a fi înfricoșătoare.” Violul a avut loc la scurt timp după ce Shields a absolvit Universitatea Princeton în 1987.
Vedeta din „Laguna Albastră” și-a amintit că se afla în „cel mai de jos punct al carierei [ei]” când s-a întâlnit cu directorul, pe al cărui nume nu a vrut să îl dezvăluie, pentru a lua cina. Ea credea că se întâlnesc pentru a vorbi despre „obținerea unui rol în film„. După masă, ea a fost de acord să se întoarcă la hotelul lui pentru a chema un taxi.
Shields a declarat în documentarul în trei părți, care va avea premiera pe 3 aprilie, că producătorul a început să se „lupte” deasupra ei, ceea ce a făcut-o să se teamă că va fi „sufocată sau ceva de genul acesta”.
„Nu am luptat atât de mult”, a continuat ea. „Nu am luptat. Pur și simplu am înghețat. M-am gândit că un singur „Nu” ar fi trebuit să fie suficient și m-am gândit doar: „Rămâi în viață și ieși afară” și am închis totul în mine.”
Modelul a explicat că inițial s-a învinovățit pentru că a mers la hotel cu bărbatul respectiv. „A fost foarte ușor să mă disociez, pentru că, până atunci, era ceva vechi. Afost o alegere de tipul luptă sau fugi”, a declarat ea pentru People. „Lupta nu era o opțiune, așa că pur și simplu îți părăsești corpul. ‘Nu ești acolo. Nu s-a întâmplat.’”
Shields a precizat că a fost sexualizată la Hollywood timp de decenii întregi, începând de când a apărut goală în filmul „Pretty Baby” din 1978, când avea doar 11 ani.
„A fost mai ușor să mă închid în mine. Eram bună la asta”, a declarat ea pentru revistă.