Britney Spears (31 de ani) a fost fotografiată ţinându-se de mână cu avocatul David Lucado într-un mall din California.
Noul iubit al cântăreţei i-a cunoscut deja pe fiii acesteia – Preston (7 ani) şi Jayden (6 ani) – din mariajul cu Kevin Federline (35 de ani).
O sursă, citată de people.com, a spus: „Familia ei s-a asigurat mai întâi că David are o influenţă benefică înainte de a o lăsa pe Briteny să se apropie de el.
Băieţii îl văd pe David ca pe un amic amuzant. A fost un pas mare pentru ea şi este foarte încântată.”
După ce a renunţat la rolul de jurat „X Factor”, Britney Spears s-a concentrat pe cariera muzicală şi înregistrează piese pentru următorul album.
„Sunt în studio şi înregistrez un cântec nou pentru băieţii mei. Vor fi încântaţi când îl vor auzi”, a scris cântăreaţa pe Facebook.
Britney Spears s-a despărţit de fostul ei logodnic, Jason Trawick, la începutul acestui an şi îşi căuta iubirea pe internet.