Britney Spears, despre vizita mamei ei
Britney Spears a rupt tăcerea după ce mama ei, Lynne Spears, i-a făcut miercuri o vizită. Joi, pe Instagram, artista a abordat subiectul referitor la vizita mamei sale, spunând că au discutat și „au reușit să încerce să îndrepte lucrurile”.
„Dulcea mea mamă a apărut la ușa mea ieri, după 3 ani… a trecut atât de mult timp”, a scris Britney alături de o poză din trecut, cu ea când era copil. „În familie sunt mereu lucruri care trebuie rezolvate… dar timpul vindecă toate rănile! Iar după ce am reușit să comunic ceea ce am ținut în mine extrem de mult timp, mă simt atât de binecuvântată că am putut încerca să îndreptăm lucrurile. Te iubesc atât de mult!”
„Psss… Sunt atât de binecuvântată că putem bea o cafea împreună după 14 ani! Hai să mergem la cumpărături după aceea!”, a adăugat Britney Spears.
Page Six a relatat că întâlnirea dintre mamă și fiică a durat doar aproximativ 30 de minute, iar soțul cântăreței, Sam Asghari, a fost și el prezent. O sursă a confirmat că artista nu a fost luată prin surprindere de vizita mamei sale, întrucât cele două „și-au trimis mesaje mai des” în ultima vreme.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 7
Britney Spears și mama ei s-au împăcat
După ce nu a vorbit o perioadă semnificativă de timp, Britney, în vârst de 41 de ani, i-a întins în cele din urmă o ramură de măslin lui Lynne, în vârstă de 68 de ani, la sfârșitul anului 2022. „După 15 ani fără o cafea băută împreună… Mamă, acum putem merge să bem o cafea împreună !!!! Sunt tratată ca un egal. Hai să bem o cafea și să vorbim despre asta”, a scris ea pe Instagram, în decembrie.
În august 2022, Lynne a distribuit o imagine cu Britney, împreună cu un mesaj în care spunea că a făcut tot ce a putut pentru a o susține și că spera să aibă o discuție față în față cu ea pentru a aplana problemele.
„Britney, toată viața am făcut tot ce am putut pentru a-ți susține visele și dorințele!” a spus Lynne. „Și, de asemenea, am făcut tot ce am putut pentru a te ajuta să ieși din greutăți! Nu ți-am întors și nu-ți voi întoarce niciodată spatele! Refuzurile tale la nenumăratele dăți când am zburat și am sunat mă fac să mă simt fără speranță! Am încercat totul. Te iubesc atât de mult, dar această discuție este doar pentru noi două, față în față, în privat.”
Citește și: