Modifica setarile cookie
Homepage  / Cinema

„Bridget Jones 4”. Tot ce știm despre noul film cu Renée Zellweger în rol principal. Când încep filmările

de Andreea Hentea,

Renée Zellweger o va juca pe Bridget Jones pentru a patra oară, iar noul film ne promite nu doar revenirea îndrăgiților ei parteneri, ci și întorsături de situație care ne vor rezerva stări foarte variate.

„Bridget Jones” va avea și o a patra parte

Întoarcerea lui Renée Zellweger în rolul lui Bridget Jones este o veste care ne îmbunătățește începutul de an, s-a scris deja, în tonul jurnalului celebrei eroine, la aflarea știrii că va exista și un „Bridget Jones 4”, a scris hellomagazine.com. Mai mult, spre bucuria fanilor, se pare că alături de Renée Zellweger vor reveni și aclamații ei parteneri de platou, Colin Firth și Hugh Grant, care au oferit atâta farmec celebrei francize.

Potrivit dailymail.co.uk, actrița de 54 de ani își caută, în prezent, o casă în Marea Britanie, în care să locuiască împreună cu partenerul ei, prezentatorul TV Ant Anstead. Cum în timpul filmărilor la cel de-al treilea film din serie, „Bridget Jones însărcinată” / „Bridget Jones’s Baby” (2016), Renée Zellweger a locuit într-un apartament din Kensington, s-a speculat că locatarii zonei ar trebui să fie atenți, pentru că s-ar putea să o aibă din nou ca vecină.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 11

Noul film este acum în faza de pre-producție, iar Renée Zellweger s-a declarat „încântată” de revenirea la celebrul rol. Ea a explicat la Radio Times: „Știu că Helen (Fielding – n.r.) a scris deja cartea și îmi place acest personaj. Așa că, dacă mă sună, o să alerg”. Ea a mai spus că speră cu adevărat să se mai facă încă un film cu Bridget Jones, pentru că este extrem de amuzantă și pentru că o iubește foarte mult”.

Jurnalista și scriitoarea Helen Fielding, creatoarea simpaticei Bridget Jones, a vorbit, la rândul său, despre potențialul unui nou film. Ea a spus: „Cred că este foarte dificil să faci filme, în general, să ajungi să le finalizezi și să fie foarte reușite, iar noi chiar ne dorim să fie așa. Chiar este ceea ce sper de la un nou film cu Bridget Jones, pe care mi-ar plăcea să-l văd adus pe ecran”.

Ce ne va rezerva „Bridget Jones 4”

Acțiunea noului film va fi plasată la opt ani după evenimentele din „Bridget Jones însărcinată”. Conform romanului „Bridget Jones: Mad About the Boy”, publicat în 2013, a cărui acțiune va fi ecranizată în noul film, Bridget are doi copii și este într-o altă etapă a vieții decât în poveștile anterioare, după ce i s-a întâmplat lui Mark Darcy în Sudan.

Ca atare, ea ajunge din nou în lumea întâlnirilor online, ceea ce va duce, încă o dată, la haos și la alte momente amuzante.

În timp ce promova filmul anterior, „Bridget Jones însărcinată”, Helen Fielding menționase, de altfel, faptul că există romanul „Bridget Jones: Mad About the Boy”, care nu a fost încă transformat în film și „în care Bridget întâlnește un bărbat mai tânăr”, după care adăugase: „Cred că ar fi un film minunat”.

Revenirea lui Hugh Grant

În „Bridget Jones însărcinată” personajul cheie al lui Daniel Cleaver (Hugh Grant) nu își făcea apariția, presupunându-se că a murit într-un accident de avion, ceea ce ducea la o înmormântare bizară, la care Bridget trebuia să rostească un elogiu. Cu toate acestea, în ultimele momente ale filmului, un titlu de ziar dezvăluia că până la urmă Cleaver a fost găsit în viață, ceea ce face posibilă, evident, reapariția lui în noul film cu titlul de lucru „Bridget Jones 4”.

Sursa foto: Hepta

Citește și:

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te