Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete străine

Brian May, chitaristul Trupei Queen, a suferit un infarct

de Redactia Tvmania

Muzicianul britanic Brian May, cofondator şi chitarist al grupului Queen, a dezvăluit astăzi că „ar fi putut muri” din cauza unui infarct suferit recent.

 În vârstă de 72 de ani acesta a anunţat prin intermediul unui videoclip urcat pe Youtube și pe rețelele de socializare că a fost „şocat” să descopere că avea nevoie de o intervenţie chirurgicală în urma a ceea ce a descris ca „un mic” atac de cord suferit la începutul acestei luni. Infarctul a venit după ce May a fost spitalizat din cauza unei rupturi la nivelul muşchiului gluteal.

„Credeam că sunt un tip foarte sănătos. Dar am avut trei artere congestionate şi a existat pericolul de blocare a sângelui către inimă”, a descris May situaţia. „Toată lumea îmi spunea că am o tensiune bune, un puls bun. Şi mă menţin în formă, merg cu bicicleta, mănânc bine, fără prea multe grăsimi. În sfârşit, în mijlocul întregii poveşti cu durerile în partea din spate, am avut un mic atac de cord”.

Artistul a precizat că a avut dureri la nivelul pieptului timp de aproximativ 40 de minute. A realizat ce se întâmplă şi a chemat medicul, care l-a dus la spital pentru teste. După acestea medicii i-au oferit două alternative prin care să își poată reveni, muzicianul alegând să îi fie montate trei stenturi. În prezent starea sa de sănătate este una bună.

„Am ieşit cu o inimă care este puternică acum, aşadar cred că sunt în formă bună pentru un timp”.

 
 
 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te