Modifica setarile cookie
Homepage  / Cinema / Vedete străine

Brendan Fraser va juca rolul unei figuri legendare în „Pressure”, un nou film despre Ziua Z. Ce am aflat despre film

de Andreea Hentea,

Brendan Fraser (recompensat cu Oscarul, în 2023, pentru rolul principal din „Balena” / „The Whale”), îl va interpreta pe generalul Dwight D. Eisenhower, comandantul suprem al trupelor aliate, într-un viitor film despre Debarcarea din Normandia. Ce știm până acum despre film.

Brendan Fraser i se alătură astfel apreciatului Andrew Scott (premiat cu BAFTA pentru serialul „Sherlock” și nominalizat la trei premii Emmy – pentru rolurile din serialele „Oglinda neagră” și „Ripley”), deja distribuit în „Pressure”, viitoarea dramă despre zilele tensionate care au precedat Debarcarea din Normandia, scrie deadline.com.

Andrew Scott îl va interpreta pe ofițerul James Stagg, comandantul echipei de meteorologi atașat la Royal Air Force în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, care l-a convins pe generalul Dwight D. Eisenhower să schimbe data amplei operațiuni din 5 în 6 iunie 1944. Sarcina acestuia și a echipei pe care o conducea era să-l informeze pe Eisenhower despre condițiile meteorologice care ar fi putut favoriza sau distruge acțiunile armatei, iar această amânare s-a dovedit crucială pentru Debarcarea din Normandia.

Filmul „Pressure” va ilustra tocmai acest proces complex de luare a deciziilor, care s-a dovedit critic pentru soarta războiului și pentru cursul istoriei.

Faimosul general de armată Dwight D. Eisenhower, poreclit cu simpatie „Ike”, a fost elogiat pentru modul în care a condus trupele în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și a devenit cel de-al 34-lea președinte al Statelor Unite, în perioada 1953-1961.

De la dramaturgie la film

Filmul „Pressure” va fi regizat de Anthony Maras („Hotel Mumbai”), iar filmările urmează să înceapă în septembrie, în Marea Britanie. Restul distribuției urmează să fie stabilit în această perioadă, iar Studiocanal se va ocupa de vânzările la nivel mondial.

Scenaristul, dramaturgul și actorul David Haig și regizorul Anthony Maras au scris împreună scenariul, pe baza piesei de teatru omonime a lui David Haig, scrisă în 2014 și inspirată din evenimente adevărate petrecute în cel de-al Doilea Război Mondial. Textul acesteia explorează stresul personal și profesional exercitat asupra lui James Stagg și modul în care au crescut tensiunile între echipele care raportau prognoze meteorologice diferite pentru data la care era programată operațiunea. Filmul se va concentra pe această veritabilă oală sub presiune creată în procesul decizional, dar va surprinde și amploarea întregii operațiuni care a fost un moment crucial pentru al Doilea Război Mondial.

O prognoză istorică

Deocamdată, rezumatul oficial al filmului anunță: „În cele 72 de ore care au precedat Ziua Z, toate piesele se află la locul lor, cu excepția unui element cheie – vremea. Comandantul echipei de meteorologi a Marii Britanii, James Stagg, este chemat să furnizeze cea mai importantă prognoză din istorie, care îl plasează într-o confruntare tensionată cu întreaga conducere a trupelor aliate. Condițiile meteo nefavorabile ar putea compromite cea mai mare operațiune maritimă planificată vreodată, iar orice întârziere riscă decriptarea operațiunii de către serviciile de informații germane. Având doar un ajutor de încredere pe care se poate baza, căpitanul Kay Summersby, și fiind devastat de o repetiție catastrofală a Zilei Z, comandantul suprem al Aliaților, Dwight D. Eisenhower trebuie să ia decizia finală, iar soarta războiului și viețile a milioane de oameni depind de câteva ore”.

Filmul „Pressure” nu are încă stabilită o dată pentru premieră.

Ziua Z pe ecran

Debarcarea din Normandia, care a avut numele de cod „Operațiunea Overlord”, a schimbat cursul celui de-al Doilea Război Mondial și a fost adusă frecvent pe ecran, începând cu o serie de filme de propagandă care au fost filmate chiar pe plajele din Normandia. Filmul „Ziua cea mai lungă” / „The Longest Day” (1962), ecranizare a romanului omonim al lui Cornelius Ryan, a relatat operațiunea într-o manieră grandioasă și a avut o distribuție plină de vedete ca John Wayne, Robert Mitchum, Richard Burton, Henry Fonda și Sean Connery și multe alte nume sonore, scrie și collider.com. Producția a avut un succes enorm și a fost, pentru o vreme, filmul alb-negru cu cele mai mari încasări din istorie. Filmul a primit două Oscaruri (pentru cea mai bună imagine alb-negru și pentru efecte speciale) și a fost nominalizat la încă trei statuete.

Steven Spielberg a surprins, la rândul său, în debutul filmului „Salvați soldatul Ryan” (1998), răsplătit cu cinci Oscaruri, secvențe spectaculoase din timpul Debarcării din Normandia.

Agendă plină

Pe Brendan Fraser (55 de ani), care are o vârstă foarte apropiată de personajul său în momentul debarcării din Normandia (Dwight D. Eisenhower avea atunci aproape 54 de ani – n.r.), l-am văzut anul trecut în „Crimele din Osage County. Bani însângerați”, impresionantul film al lui Martin Scorsese.

Actorul a încheiat recent filmările la comedia „Rental Family”, scrisă și regizată de cineasta japoneză Mitsuyo Miyazaki (regizoarea premiatei miniserii „Râcă” / „Beef”, disponibilă la Netflix). Brendan Fraser joacă în filmul său rolul principal, al unui actor american care trăiește la Tokyo și care este angajat de o companie japoneză care furnizează familii de închiriat (în Japonia există, încă din anii ’90, servicii profesionale de substituție, care le trimit clienților unul sau mai mulți actori care urmează să le țină locul prietenilor, rudelor sau colegilor acestora la diverse evenimente sociale, nunți, petreceri sau să le ofere, pur și simplu, o companie platonică – n.r.).

Fraser mai are în plan comedia de acțiune „Sacrifice”, în care va juca alături de Anya Taylor-Joy, Chris Evans și Salma Hayek, despre un eveniment caritabil distrus de un grup radical care caută un artefact legat de o profeție străveche.

Sursa foto: Hepta

Citește și:

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te