Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

Bradley Cooper şi Zoe Saldana s-au despărţit...iar

de Redactia Tvmania

Cei doi actori au decis să se despartă chiar înainte de vacanţa de Crăciun, dar, conform surselor citate de contactmusic.com, ei intenţionează să meargă împreună la evenimentele mondene din cadrul sezonului premiilor de la Hollywood. De vină pentru despărţire ar fi programul mult prea încărcat al amândurora.

Bradley Cooper (37) şi Zoe Saldana (34) nu se află la prima despărţire. După ce au fost separaţi timp de jumătate de an, ei s-au împăcat în septembrie 2012.

„Zoe îşi dorea să petreacă sărbătorile de iarnă cu Bradley şi familia lui în Europa. Urmau să meargă toţi la Paris, dar lucrurile nu au mers prea bine în relaţia lor. Până la urmă, Zoe a petrecut Revelionul cu nişte prieteni la Miami”, a declarat o sursă pentru New York Post.

În prezent, Bradley îşi promovează cel mai nou film, „Silver Linings Playbook”, iar Zoe a filmat de curând pentru „Star Trek” şi „Blood Ties”.

Actorul de 37 de ani a întâlnit-o pe Saldana pe platourile de filmare ale peliculei „Words”. Bradley, care s-a iubit cu Renee Zellweger, și care a mai fost cuplat (cel puțin conform presei de scandal) cu Jennifer Lopez și Olivia Wilde, a declarat în trecut că preferă o relație cu o colegă de breaslă.

„Legătura și chimia sunt lucruri minunate, iar dacă cealaltă persoană este obișnuită cu media, asta face lucrurile mai ușoare”, spunea Bradley Cooper.

Zoe (33 de ani) s-a cuplat cu Bradley la puțin timp după despărțirea de Keith Britton, care i-a fost partener de viață timp de 11 ani.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te