Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete străine

Bradley Cooper și Lady Gaga au o „conexiune incredibilă și copleșitoare”

de Redactia Tvmania

Bradley Cooper și Lady Gaga au o „conexiune incredibilă și copleșitoare”, însă este prematur să se poată vorbi despre o relație amoroasă, a declarat o sursă apropiată celor doi pentru publicația People.

 „El are o conexiune incredibilă și copleșitoare cu Gaga, însă este prea devreme să se poată vedea dacă acest lucru se va transforma într-o adevărată poveste de dragoste, pe care toată lumea să o vadă”, a declarat sursa.
 

Deși chimia dintre cei doi a fost foarte evidentă în ultimele luni de la lansarea filmului A Star Is Born, lucru care a contribuit din plin la succesul peliculei, zvonurile cu privire la o posibilă relație au avut un rol important în despărțirea lui Bradley Cooper de iubita lui, Irina Shayk.

 

„Zvonurile despre o relație amoroasă între Bradley și Gaga nu au ajutat, în special din cauza numeroaselor călătorii pe care cei doi le-au făcut împreună, promovând filmul”, a mai adăugat sursa.

Irina Shayk și Bradley Cooper s-au despărțit recent, după o relație de patru ani, iar o sursă apropiată celor doi spune că Irina este cea care a luat această decizie. Actorul nominalizat la Oscar și supermodelul au început relația în 2015, iar în 2017 au devenit părinții unei fetițe, Lea De Seine.

 

O altă sursă a declarat pentru People că, „încă dinainte ca vestea despărțirii celor doi să devină publică, Cooper și Shayk au petrecut foarte mult timp despărțiți”.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te