Homepage  / Seriale româneşti

Bogdan și Ștefan Iancu, roluri importante în „Ana, mi-ai fost scrisă în ADN”. Cei doi frați joacă pentru prima dată împreună

Bogdan și Ștefan Iancu, roluri importante în „Ana, mi-ai fost scrisă în ADN”. Cei doi frați joacă pentru prima dată împreună
7

de Roxana Mirea,

Bogdan și Ștefan Iancu sunt frați și în viața de zi cu zi, și în cel mai nou serial original semnat Ruxandra Ion – „Ana, mi-ai fost scrisă în ADN”. Deşi au numeroase roluri la activ, cei doi fraţi joacă pentru prima oară împreună într-un serial.  

Bogdan și Ștefan Iancu joacă în Ana, mi-ai fost scrisă în ADN 

Bogdan și Ștefan Iancu, doi actori tineri și cunoscuți din numeroase filme și seriale, se vor alătura în curând distribuției noului serial original românesc „Ana, mi-ai fost scrisă în ADN”, realizat de Ruxandra Ion și produs de Dream Film Production. Serialul prezintă povestea emoționantă a unei tinere abandonate la naștere. În acest context, Bogdan și Ștefan vor interpreta rolurile fraților Dumi și Ionuț Dumitru, care au fost despărțiți până la vârsta de 18 ani, dar pe care soarta îi readuce împreună datorită eforturilor unei asistente sociale ce ajunge să joace un rol crucial în viețile lor, devenind pentru ei mai importantă decât propria mamă. 

Ștefan și Bogdan Iancu au avut primul contact cu domeniul artistic încă din copilărie, iar pe măsură ce au crescut și au ajuns la adolescență, au obținut roluri principale în numeroase filme de succes și seriale de televiziune. 

Bogdan Iancu a jucat prima oară la 10 ani, în lungmetrajul Ho Ho Ho şi a continuat cu producţii precum Pariu cu viaţa, O nouă viaţă, Fructul Oprit, Oh, Ramona sau Der Bremerhaven – Krimi – Tődliche Fracht – pentru care a şi primit nominalizarea la premiile DSP Award. Despre serialul original Ana – Mi-ai fost scrisă în ADN, Bogdan dezvăluie:  

Mă bucur foarte tare să fac parte din echipa acestui serial, am noroc de colegi buni, talentați, care mă inspiră și cu care râd în fiecare zi și de un crew de filmat extraordinar și foarte profesionist. În urma castingului, am rămas alături de fratele meu, Ștefan, ultimii doi potențiali actori pentru acest rol. După ceva timp, am fost chemați în sala de casting, unde doamna Ruxandra Ion ne-a spus că își dorește să apărem amândoi în serial, ca frați gemeni – Ionuț și Dumi. Vă dați seama că am fost amândoi încântați de această veste, în special fiindcă noi doi, deși filmăm de mici, nu am apucat niciodată să jucăm împreună. Faptul că fratele meu este cu mine pe set mă liniștește și mă bucură foarte tare, simt că e ceva ce ar fi trebuit să se întâmple de mult timp, și iată că în sfârșit se întâmplă. Personajul pe care îl interpretez eu, Dumi, este în strânsă relație cu fratele său geamăn, Ionuț. Cei doi au crescut în orfelinate diferite până când au ajuns în aceeași casă socială unde s-au reunit. Dumi este cumva “oaia neagră” a familiei de la casa socială: este rebel, dar amuzant, nu ia nimic în serios. Este un personaj care mă intrigă, am reușit să găsesc multe asemănări între mine și el, deși există și multe, foarte multe, diferențe”, povestește Bogdan Iancu, care, în serialul de la Antena 1, îl va interpreta pe Bogdan Dumitru (Dumi), un tânăr de 22 de ani, care a stat despărțit de fratele lui, Ionuț, până la vârsta de 18 ani.   

Stefan si Bogdan IancuIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 7

Ștefan Iancu este Ionuț Dumitru în Ana, mi-ai fost scrisă în ADN 

La rândul lui, Ștefan Iancu mărturisește că este o bucurie să joace alături de fratele său: „Cel mai mult îmi place să îmi practic meseria, iar serialul ăsta a venit ca o oportunitate să fac întocmai asta, într-un mediu unde sunt înconjurat de actori valoroși și cu care îmi face plăcere să colaborez. E prima dată când joc împreună cu Bogdan, fratele meu, într-un context de lungă durată și asta mă bucură cel mai tare. Ionuț, personajul pe care îl interpretez, e un tip destul de echilibrat și cu capul pe umeri. Aș ieși la o bere cu el dacă l-aș cunoaște. Sunt curios cum o să evolueze, că nici eu nu știu. Aflăm împreună.”  Rolul lui Ionuţ nu este singura provocare pentru Ştefan Iancu în ceea ce priveşte serialul original „Ana, mi-ai fost scrisă în ADN”.  

Din dorinţa de a evolua profesional într-o direcţie cu totul nouă, Ştefan s-a alăturat de curând echipei de scenarişti a proiectului, în calitate de junior writer. „M-am apucat de scris într-un moment în care actoria nu-mi oferea prea multe variante. M-am înscris la un workshop de dramturgie coordonat de cineva care a avut încredere în mine și care m-a încurajat să merg mai departe pe drumul ăsta. După ceva timp, a apărut serialul și odată cu el mi s-a oferit o șansă și un context bun să încep de undeva și să am ocazia să văd cum e scrisul pentru televiziune. Nu pot să spun decât că mă bucur de ocazia asta și că încerc să îmi fac treaba cum știu eu mai bine”, dezvăluie Ştefan. 

Ștefan Iancu și-a făcut debutul în lumea filmului la doar 4 ani și a continuat să impresioneze în diverse producții, printre care se numără: „Nașa”, „Kira Kiralina”, „Un pas în urma serafimilor”, serialul britanic „Killing Eve”, „Libertate”, „Vlad” și „Hoții de subiecte”, în care a jucat alături de Karina Jianu, protagonista serialului „Ana, mi-ai fost scrisă în ADN”. Pe scena teatrului, Ștefan a avut roluri notabile în spectacole precum „Împăratul Muștelor”, „Fiul” și „D’ale Carnavalului”. În actuala stagiune de la Teatrul Național, el poate fi urmărit în producțiile „La câțiva oameni distanță de tine” și „Repetiție pentru o lume mai bună”, ambele sub regia lui Radu Afrim. De-a lungul carierei sale, tânărul actor a fost recompensat cu numeroase premii, printre care se numără Premiul Gopo pentru „Tânără Speranță” în 2018 și premiul „Best Newcomer” la Subtitle Festival în 2019. 

Sursa foto: Antena 1

Citește și:

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton