Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete

Bobbi Kristina Brown, fiica lui Whitney Houston, în comă indusă

de Redactia Tvmania

Bobbi Kristina Brown se află în comă indusă, după ce a fost descoperită în stare de inconştienţă în cada din reşedinţa sa din Roswell, sâmbătă dimineaţă, scrie dailymail.co.uk. Tânăra le-ar fi vorbit celor apropiați de faptul că, în curând, aveau să se împlinească 3 ani de la moartea mamei sale.

Nick Gordon, soţul lui Bobbi Kristina Brown (21), a fost cel care a descoperit-o pe Bobbi Kristina Brown în cadă. Tânăra era cu faţa în jos şi nu prezenta semne vitale.

Poliţia americană a efectuat o percheziţie în reşedinţa tinerei, căutând droguri, dar nu a descoperit astfel de substanţe, potrivit TMZ.com.

În urmă cu aproape trei ani, pe 11 februarie, mama lui Bobbi Kristina, renumita cântăreaţă americană Whitney Houston, a fost descoperită decedată într-o cadă din hotelul Beverly Hilton din Los Angeles.

Bobbi Kristina era foarte apropiată de mama ei, iar decesul acesteia a reprezentat o veritabilă tragedie pentru ea. La doar câteva zile după decesul cântăreţei, Bobbi Kristina – care avea pe atunci vârsta de 18 ani – a fost transportată de urgenţă la Cedars-Sinai Medical Center, întrucât „se simţea copleşită”, a precizat un prieten de familie, Kim Burrell.

Citește și:

Ray J, bărbatul din viața lui Whitney Houston

Chaka Khan ştie de ce a murit Whitney Houston

Whitney Houston a murit înconjurată de pastile

Fiica lui Whitney Houston, dusă de urgenţă la spital

Whitney Houston a murit la doar 48 de ani

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te