Irlandezilor le sta bine cu muzica. Dar mai ales cu drumurile! Cele lungi, pline de glorie, pavate cu milioane de CD-uri vandute si intens reasfaltate prin tinuturile africane. Pentru cei patru componenti ai trupei U2, toate aceste drumuri trebuie parcurse in cel mai scurt timp posibil. Adica prin aer. Insa cand vine vorba despre roti, sosele si senzatii tari la volan, alegerea rockerilor irlandezi este unanima: BMW 650i Convertible. Daca pentru unii e greu de inteles ce au gasit cei patru U2 la decapotabila bavareza, tocmai din pricina unor considerente de gust, in cazul trupei lui Bono, BMW a excelat in materie de lux si confort.