De astăzi, 14 iulie, Netflix ne propune să urmărim horrorul SF „Bird Box: Orbește: Barcelona” (2023), un spin-off al filmului fenomen „Bird Box: Orbește” (2018), cu Sandra Bullock. La fel ca pelicula anterioară, filmul sondează fricile și neputințele noastre în momentul în care orașul și cele mai familiare decoruri devin capcane mortale.
Eroii noii povești, Sebastián (Mario Casas, „Aici e acasă”) și fiica lui, Anna (Alejandra Howard, „Fatima”), pornesc într-o disperată luptă pentru supraviețuire pe străzile părăsite ale Barcelonei, după ce o amenințare îngrozitoare își face simțită prezența în oraș. Ca să nu poată fi contaminați de malefica prezență care îi determină pe toți cei care o văd să se sinucidă, ei trebuie să se lege la ochi, așa că pleacă bâjbâind în căutarea unei căi de salvare. Pe parcurs li se alătură Claire (Georgina Campbell, „Oglinda neagră”), Octavio (Diego Calva, „Babylon”), Sofia (Naila Schuberth), o fetiță care își caută mama și un cuplu între două vârste, Isabel (Lola Dueñas, „Volver”) și Roberto (Gonzalo de Castro, „Doctor Mateo”), iar situația pare să se remedieze cumva. Tocmai atunci însă, supraviețuitorii se confruntă cu o amenințare nouă.
Noi elemente de mister în Bird Box: Orbește: Barcelona
Noul film „Bird Box: Orbește: Barcelona” („Bird Box: Barcelona” în original) pornește de la un mic detaliu existent în primul film, „Bird Box”, regizat de Susanne Bier, care îi avea în rolurile principale pe Sandra Bullock, Trevante Rhodes, John Malkovich și Sarah Paulson.
Acolo se sugera că unii oameni pot privi periculoasele creaturi fără să se auto-distrugă ulterior. Filmul de față creează un fel de cult în jurul creaturilor misterioase, adăugându-i acestui nou horror SF încă o dimensiune. Confruntat cu enigmatica forță care nimicește omenirea, protagonistul, Sebastián, este nevoit să facă anumite alegeri, care îi vor influența pe parcurs toate relațiile cu cei din jur. Până atunci însă, întregul grup se află în goană spre salvare, într-o poveste terifiantă în primul rând prin modul în care transformă toate obiectele și decorurile familiare în forțe cu potențial ucigaș.
Ecouri amestecate
Filmul regizat de frații David și Àlex Pastor, care au mai scris și regizat împreună „Purtătorii” (2009), „Ultimele zile pe Pământ” (2013) sau „Aici e acasă” (2020), a avut ecouri amestecate. În timp ce ScreenRant l-a considerat „o poveste reușită, palpitantă, terifiantă, perfectă pentru cei cărora le-a plăcut Bird Box și sunt încântați de perspectiva de a avea încă o poveste de acest gen”, Variety a scris: „Deși îndrăzneț și mai expansiv în anumite privințe decât filmul anterior, cu secvențe de acțiune mai ample, filmul de față are o introducere prea lungă, în care încercările de a adăuga noi elemente universului fantastic deja familiar nu reușesc să mulțumească spectatorul”.