; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

66494578_120641472580897_6843388681587777905_n

Beyonce are 80.000 de albine la ea acasă. Din ce motiv

13 November 2020

Ar putea părea extravagant și pe alocuri ciudat ca o persoană ca Beyonce să aibă în curtea casei stupi de albine.  Într-un interviu pentru ediția britanică a revistei Vogue, artista a dezvăluit că are în grădina casei albine, iar motivul principal pentru asta este faptul că doi dintre copiii săi suferă de alergii.

„Știu că pare destul de aleatoriu, dar am doi stupi. Îi am de ceva vreme deja. Am aproape 80.000 de albine și facem sute de borcane de miere în fiecare an', a povestit Beyonce. „Am acești stupi pentru că fiicele mele, Blue și Rumi, au niște alergii îngrozitoare, iar mierea are nenumărate proprietăți vindecătoare.'

În interviu, Beyonce a mai vorbit și despre faptul că se gândea să ia o pauză de la carieră, după ce a muncit neîncetat odată cu lansarea celui de-al șaselea album de studio, Lemonade, în 2016. Decizia a venit odată cu declanșarea pandemiei, această perioadă ajutând-o să realizeze că era dedicată exclusiv carierei și nu mai avea deloc timp pentru ea.

„Am lansat Lemonade în timpul turneului mondial Formation, am dat naștere unor gemeni, am performat la Coachella, am regizat Homecoming, am mers într-un alt turneu mondial cu Jay, după a fost Black is King, totul în continuu. A fost foarte greu. Am petrecut foarte mult timp concentrându-mă pe a crea o moștenire și pe a-mi reprezenta cultura cum știu mai bine. Acum, am decis să-mi acord permisiunea de a mă concentra pe propria fericire', a mai spus Beyonce.

Beyonce și Jay Z dețin o vilă în valoare de 88 de milioane de dolari din Bel Air în 2017. Aceasta are un teren de 3.000 de metri pătrați, o piscină imensă cu vedere spre Los Angeles, o galerie pentru mașini și un cinema imens.

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare