Modifica setarile cookie
Homepage  / Filme Online / Netflix

„Berlin”, un serial olé, olé pe Netflix. De ce are povestea romantică a lui Pedro Alonso toate componentele visate de fani

de Andreea Hentea,

Din 29 decembrie a sosit la Netflix serialul „Berlin”, anticipatul spin-off al uriașului succes „Fabrica de bani”. De data aceasta, prolificii Álex Pina și Esther Martínez Lobato le-au pregătit lui Berlin (Pedro Alonso) și noilor săi complici o poveste romantică, ce pare să aibă toate componentele visate de fani.

După ce serialul spaniol „Fabrica de bani” / „La casa de papel” (lansat în 2017) a fost preluat și difuzat de Netflix, devenind un fenomen internațional, cel mai vizionat serial în altă limbă decât engleza și un simbol al protestelor în mai multe țări din lume, creatorul său, Álex Pina, și scenarista Esther Martínez Lobato erau perfect conștienți de presiunea imensă aflată pe umerii echipei. Echipa care a petrecut aproape un an doar pentru a concepe încheierea ultimului sezon din „Fabrica de bani” știa că noul serial derivat din el, „Berlin” (2023), trebuia să semene, ca stil, atmosferă, tensiune și capacitate de seducție, cu producția anterioară – dar să nu o copieze – și să le livreze fanilor o poveste proaspătă și captivantă.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 9

Gașca nărăvașă

Din punct de vedere tehnic un prequel, noul serial cu opt episoade „Berlin” are acțiunea plasată înainte de cea din „Fabrica de bani”. Într-un Paris însorit și strălucitor, un Andrés de Fonollosa (cunoscut deja drept Berlin, unul dintre cele mai reușite personaje din „Fabrica de bani”) mai tânăr, sănătos și mult mai visător, plănuiește să fure nestingherit bijuteriile istorice ale coroanelor europene. Pentru a duce la bun sfârșit această lovitură de maestru, el strânge în jur o nouă echipă de experți.

Tineri, iuți și inteligenți, Cameron (Begoña Vargas), Roi (Julio Peña), Keila (Michelle Jenner) și Bruce (Joel Sánchez), alături de experimentatul Damián (Tristán Ulloa), sunt gata să facă orice pentru ca acest jaf de proporții să decurgă ireproșabil. Inevitabil, parcursul genialei lovituri este condiționat de temperamentul vulcanic al celor din bandă, începând chiar cu Berlin, iar pasiunile, orgoliile, rănile trecutului, vulnerabilitățile și cheful de viață clatină, din când în când, eficiența loviturii.

„Un poet al jafurilor”

Dacă Danny Ocean (jucat de George Clooney în seria „Ocean’s Eleven”) reprezenta spărgătorul cu stil, eficient și total inofensiv, Andrés / Berlin se apropie aici, într-o măsură, de profilul său, păstrând, în această nouă poveste, doar puțin din răbufnirile dure pe care le avea în „Fabrica de bani”. Evidențiindu-și latura galantă și autointitulându-se „un poet al jafurilor”, noul Berlin celebrează entuziasmul, surpriza, aventura, imprevizibilul și, mai presus de toate, dragostea, pe care o anticipează la fel ca pe cea mai nebunească lovitură. „Ne-a plăcut ideea de a prezenta o nouă bandă, în jurul unui Berlin aflat într-o stare emoțională complet diferită”, au declarat recent Álex Pina și Esther Martínez Lobato.

La fel de atenți la toate detaliile scenariului ca în cazul serialului precedent, cei doi creatori de povești cu adrenalină strecoară iar, la tot pasul, trimiteri cinefile și le rezervă fanilor două mari surprize: revenirea excelentelor Itziar Ituño și Najwa Nimri, în rolurile polițistelor Raquel Murillo, respectiv Alicia Sierra. Frumoasa actriță mexicană Samantha Siqueiros („Fără privirea ta”), interpreta suavei Camille, are un rol aparte în povestea nebunească a unui jaf spectaculos, în care se amestecă iubirea, distracția, banii, pericolul și neprevăzutul.

Călătorie printre frumuseți

Vizual, serialul nu ratează nimic din locurile celebre ale Parisului, de la Sacre Coeur la Turnul Eiffel și de la cheiul Senei până în catacombele Parisului. „Berlin” nu s-a filmat însă doar la Paris, ci și la Madrid, Almería, León, Ávila, Segovia și Toledo, însumând, în total, 146 de locuri în care a fost turnat. Realizarea sa a implicat 287 de decoruri de sine stătătoare, 65 de actori și actrițe și peste 1.400 de figuranți, iar filmările au durat nouă luni.

Sursa foto: Netflix

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te