Actrița Beren Saat, pe care am văzut-o pe micile noastre ecrane în „Kösem”, „Fatmagül”, „Răzbunarea” și „Iubire ascunsă”, are succes cu primul ei proiect pentru Netflix, serialul „The Gift”. Cel de-al treilea sezon – și ultimul - al producției turcești va avea premiera pe cunoscuta platformă online pe 17 iunie.
Fanii îi vor putea revedea în noile episoade, alături de Beren, pe Mehmet Günsür (Erhan), Metin Akdülger (Ozan), Melisa Şenolsun (Cansu/Elif), Başak Köklükaya (Serap) și Civan Canova (Mustafa).
„The Gift” (tradus la noi „Atiye”) este un thriller psihologic cu accente fantastice care are la bază cartea lui Șengül Boybaș, „Dünyanın Uyanışı” („Trezirea lumii”), și al cărui scenariu a fost scris de Jason George și Nuran Evan Sit. Sezonul 1 a fost lansat în decembrie 2019, iar cel de-al doilea în septembrie 2020. Iar acum, sezonul final va debuta pe 17 iunie.
În centrul poveștii se află Atiye, o pictoriță a cărei viață se schimbă radical când începe să deslușească misterul unui artefact găsit în situl archeologic de la Göbeklitepe, aflat în zona Anatoliei. De altfel filmările au avut loc chiar la Göbeklitepe, dar și la Istanbul, Adiyaman, Mount Nemrut, Cappadocia, Mardin și Bursa.
Ce se întâmplă în sezonul 3
La sfârșitul sezonului 2, Atiye este devastată de faptul că fiica sa nou-născută îi este răpită de maleficul Ozan. Ca urmare, în sezonul 3, protagonista pornește într-o călătorie riscantă pentru a-și salva fetița din mâinile lui Ozan și a misterioasei sale organizații, iar alături îi va fi ca de obicei Erhan.
Vedeți aici trailerul sezonului 3:
„The Gift”, un serial apreciat de critici
Deși filmările pentru serial au fost umbrite, la debutul lor, de un accident de muncă (un angajat de pe platouri, Hasan Karatay, a căzut de pe niște scări și a murit), producția s-a bucurat de succes. Anul trecut, Beren Saat a obținut un premiu special din partea Universității Tehnice Yıldız pentru interpretarea sa. Mai mult serialul a primit laude din partea publicației Hürriyet.
Ziaristul Onur Baștürk a menționat într-unul dintre articolele sale că Beren „strălucește în rolul lui Atiye”. Tot Onur a spus că nu a regăsit în serial „copilărismele și discordanțele” pe care le-a văzut în altă producție realizată de Netflix pentru Turcia, „The Protector”, cu Çağatay Ulusoy în rolul principal. „Atyie” nu dezamăgește, îți stârnește curiozitatea”, a conchis el.
Beren s-a apucat de cântat în pandemie
Pandemia a ajutat-o pe cunoscuta actriță să-și dezvolte o altă latură artistică. Ea a petrecut multe ore în studioul de înregistrări pentru că și-a dorit foarte mult să se lanseze în muzica dance. Conform hurriyet.com.tr, pe primul ei album, care încă nu are o dată de lansare, Beren (37 de ani) va cânta melodii în limba engleză.
Muzica este o pasiune mai veche de-a turcoaicei, iar partenerul ei de viață, Kenan Doğulu, este cel care a încurajat-o să se apuce de cântat și care a ajutat-o să compună cântecele.
Beren Saat și Kenan Doğulu sunt împreună din 2012, iar pe 29 iulie 2014 s-au căsătorit la Los Angeles, în cadrul unei ceremonii restrânse. Kenan este un cântăreț de muzică pop apreciat în Turcia. În 2007 el și-a reprezentat țara la concursul Eurovision cu melodia „Shake It Up Şekerim”.