Modifica setarile cookie
Homepage  / Cinema

„Beetlejuice” revine după 36 de ani cu o nouă poveste. Distribuție, dată de lansare în cinematografe, trailer

de Mioara Tronaru,

Simpaticul „bio-exorcist” Beetlejuice, interpretat magistral acum 36 de ani de Michael Keaton, revine de vineri, 6 septembrie, după o foarte lungă pauză pe marile ecrane. „Beetlejuice Beetlejuice” a avut premiera pe 28 august, la Festivalul Internațional de la Veneția, unde a fost filmul de deschidere.

Beetlejuice se întoarce după 36 de ani

Au trecut 36 de ani de la primul „Beetlejuice” (1988), iar acum situația se prezintă astfel. În lumea de dincolo, Beetlejuice (Michael Keaton) e în continuare la coada la care l-am lăsat… În lumea de aici, lucrurile s-au mai schimbat. Lydia (Winona Ryder) a crescut și are la rândul ei o fată la fel de rebelă ca și ea, pe adolescenta Astrid (Jenna Ortega).

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 10

Punctul de plecare este reuniunea întregii familii la Winter River după moartea neașteptată a lui Charles. Scotocind prin casă, Astrid găsește în pod portalul spre lumea de dincolo, iar de aici până la momentul în care cineva va pronunța „Beetlejuice” de trei ori nu mai e decât un pas. Iar Beetlejuice este mai mult decât încântat să revină în lumea celor vii.

Mai mulți actori își reiau rolurile din filmul inițial: Michael Keaton este din nou Beetlejuice, iar Winona Ryder este aceeași Lydia (nițeluș mai bătrână). Dar avem și lume nouă. În afară de Jenna Ortega (cu care Burton a făcut „Wednesday”, pentru Netflix), îi vom vedea în film și pe Monica Bellucci, Willem Dafoe sau Justin Theroux.

Jenna Ortega, declarații despre colaborarea cu Tim Burton

Într-un interviu pentru Vertical Entertainment, actrița Jenna Ortega recunoaște că e ezitat un pic să facă parte din proiect. „Tim (Burton, n.r.) mi-a cerut să ne întâlnim și multă vreme ne-am văzut ca să discutăm despre sezonul 2 din «Wednesday». La un moment dat însă, mi-a pus în brațe scenariul de la «Beetlejuice Beetlejuice» și mi-a spus direct: «Dacă îți place, bine, dacă nu, nu e nicio problemă». Scenariul a fost extrem de amuzant, însă îmi amintesc că am ezitat pentru că primul film este un clasic apreciat. N-am vrut să risc să stric ceva. Dar cu întoarcerea distribuției inițiale și a lui Tim desigur… am avut încredere că totul va fi bine”, a spus actrița.

Sursă foto: Hepta – Profimedia

Citește și:

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te