Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Bebe Cotimanis şi Carmen Tănase

Bebe Cotimanis şi Carmen Tănase joacă din nou împreună în “O nouă viaţă”

11 December 2013

Bebe Cotimanis şi Carmen TănasePe Carmen Tănase şi Bebe Cotimanis, doi prieteni buni, pe care îi leagă multe amintiri, îi readuce din nou împreună pe micul ecran prima telenovelă muzicală românească, “O nouă viaţă”.

După ce au jucat împreună în “Lacrimi de iubire”, cei doi actori vor trăi din nou o poveste de dragoste plină de surprize.

Despre Mara, personajul pe care îl interpretează Carmen Tănase, se poate spune că renaşte din cenuşă. Este o mamă care le dă curaj copiilor ei să îşi asume decizii importante, o femeie hotărâtă să îşi refacă viaţa sentimentală.

“Mara nu este scutită de probleme nici acum, cum nici viaţa nu se scuteşte de probleme, dar face faţă. Nu aşteaptă să-i rezolve alţii problemele, pentru că nici nu prea mai are cine să i le rezolve. Face apel la experienţa ei de viaţă ca orice mamă, îi îndrumă pe copii, însă le lasă lor alegerea finală”, spuen Carmen Tănase.

Pe Bebe Cotimanis, telespectatorii îl vor revedea în rolul lui Traian. Pentru a-i îndeplini o ultimă dorinţă fiicei sale, aceea de a-i cunoaşte pe membrii LaLa Band, el a fost capabil să-i sechestreze pe tineri, ceea ce l-a costat libertatea:

Este un personaj puternic şi slab, dur şi sensibil totodată, un personaj care trece prin evenimente greu de bănuit a fi posibile în viaţa unui singur om. Îşi întâlneşte dragostea târziu şi îi este teamă în fiecare moment să nu o piardă', spune Cotimanis.

În urma dispariţiei fiicei sale, Traian a trăit o mare dramă, ceea ce l-a schimbat. E dornic să ajute pe toată lumea şi vrea să devină un sprijin pentru copiii cu dizabilităţi şi fără posibilităţi, de aceea înfiinţează fundaţia LaLa Nation.

Încearcă să le reorganizeze viaţa şi cariera pentru că sunt la vârsta când toate lucrurile întâlnite în cale au un semn de întrebare. Trăiesc ceea ce toţi adolescenţii ştiu, frumuseţea periculoasă a tinereţii', mai declară Bebe Cotimanis.

Citeşte şi:

Serialul Pariu cu viaţa' continuă sub alt nume

Adela Popescu şi Radu Vâlcan, în distribuţia noului serial de la Acasă

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare